Bogdan Daradan
Publicat în 6 septembrie 2012, 12:44 / 591 elite & idei

Valeriu Ghilețchi: Chișinăul cere Federației Ruse retragerea trupelor de ocupație din stânga Nistrului

Valeriu Ghilețchi: Chișinăul cere Federației Ruse retragerea trupelor de ocupație din stânga Nistrului

În cadrul ședinței Comitetului de Monitorizare al APCE de la Paris, reprezentantul R.Moldova, deputatul Valeriu Ghilețchi a reușit, cu vot unanim, să includă în raportul cu privire la monitorizarea Federației Ruse un amendament care se referă la retragerea trupelor de ocupatie rusești din stânga Nistrului, scrie www.moldova.org.

Ghilețchi a declarat, într-un interviu oferit pentru Europa Liberă, că amendamentul care l-a propus spre includere în proiectul de rezoluție și care ulterior a fost acceptat de Comisia de Monitorizare a fost votat aproape unanim. ”Este un mic amendament, care a fost acceptat de Comisia de Monitorizare astăzi. A fost discutat raportul privind funcţionarea instituţiilor democratice din Federaţia Rusă. Şi în proiectul de rezoluţie, care conţine mai multe puncte, deoarece raportul cu privire la Rusia n-a fost audiat timp de 7 ani de zile, există un punct cu privire la retragerea forţelor militare ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Moldovei. Fraza pe care am propus-o şi a fost acceptată practic unanim este următoarea: „Fără amânare ulterioară – aceasta este de fapt esenţa amendamentului şi mai departe după text – să fie iniţiată retragerea forţelor militare ruse şi a echipamentului care a rămas pe teritoriul Moldovei”, a explicat Ghilețchi.

Totodată, deputatul PLDM și-a exprimat neîncrederea referitor la respectarea angjamentelor pe care le are Federația Rusă și le-a asumat. ”Bine, sunt şi eu realist, adică înţeleg foarte bine că Federaţia Rusă are mai multe angajamente pe care din varii motive nu le onorează. Dar aceasta este esenţa luptei politice, esenţa apărării interesului naţional”, a precizat Ghilețchi. Menționăm că Valeriu Ghilețchi se află într-o vizită de lucru la Comitetul de Monitorizare al APCE, care se desfășoară la Paris.

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe