de Valeriu Stoica

Linia de forță care domină cîmpul poetic al volumului este conturată de tensiunea dintre vocația mesagerului, exprimată de Kafka în propoziția.

Pe lîngă multele lucruri și fapte care îngrijorează, întristează, sperie sau dezamăgesc există și unele care bucură și înalță sufletul. Ultima carte a Monicăi Pillat – O candelă în noapte – urcă dintre toate anotimpurile vrajbelor care întunecă orizontul și mărturisește că Lumina e mereu vie. Poemele din acest volum împlinesc un triunghi al poeziei sentimentului religios. Monica Pillat se situează în descendența lui Vasile Voiculescu și a lui Ion Pillat. Păstrează de la aceștia ambianța familiară, de blîndețe, bunătate și puritate îngerească, în care se situează miracolul creștin al Întrupării și călătoria lumească a lui Iisus pînă la Înviere și Înălțare, înconjurat de personaje desprinse din Noul Testament. Se diferențiază însă prin sublimarea aproape deplină a lumescului, poezia fiind eliberată de elementele locale ale ortodoxismului țărănesc de la revista Gîndirea. Este perceptibilă frămîntarea dramatică, psalmică, dar fără revolta și lupta din dialogul arghezian cu Dumnezeu Tatăl. Totuși, un vers tulburător din Parabolă amintește fulgurant de marile neliniști din Duhovnicească: „Mi-e întuneric Doamne și sînt singur”, dar în finalul poemului Monicăi Pillat este regăsită liniștea euharistică: „El însă mă deschide, / Din nicăieri, aprinde-acuma lampa, / Aduce cald în casa părăsită, / Pune ștergarul alb în fața nopții / Și, aburind, se frînge ca o pîine”.