de Valeriu Stoica

Aflată la a treia ediție în limba română, la Editura Polirom (2024), cartea lui Ștefan Lemny își merită cu prisosință titlul: Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Deși narațiunea principală se desfășoară în secolul precizat în titlu, istoricul își îngăduie totuși de două ori să evadeze din acest cadru temporal.

Mai întîi, urmărind fascinația pe care o presupusă ascendență glorioasă a exercitat-o asupra domnitorului Dimitrie Cantemir și asupra lui Antioh, fiul acestuia, se trimite la o cercetare genealogică făcută de Șt. S. Gorovei, din care rezultă că istoria acestei familii coboară în timp pînă la un strămoș din secolul al XVI-lea, originile fiind pur românești. Dar nu de puține ori, ficțiunea este mai puternică decît documentele. Doi scriitori – unul, întemeietor al literaturii române, și altul, întemeietor al literaturii ruse – au preferat ficțiunea. În ediția engleză a Istoriei imperiului otoman, publicată în 1735, Dimitrie face o analogie între numele Cantemir și expresia Can-Temur, care ar însemna „sîngele lui Temur” sau, cu o semnificație mai largă, „persoanele care descind din sîngele lui Temur”. 

Continuarea, aici.