Publicat în 18 septembrie 2024, 16:32 /
18 elite & idei
Valeriu Zgonea: România, unul dintre cele mai bune exemple din UE pe concurenţă, inovaţie şi investiţii în telecomunicaţii
România este, astăzi, unul dintre cele mai bune exemple din Uniunea Europeană în privinţa concurenţei, investiţiilor şi inovaţiei în sectorul telecomunicaţiilor, a declarat, marţi, într-un forum de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea.
„În iunie, după cum ştiţi, am sărbătorit 76 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două ţări (România şi Israel, n.r.), iar acest eveniment stă ca dovadă a gradului înalt de cooperare la care am ajuns. (…) În ultimele decenii, autorităţile de reglementare în telecomunicaţii din UE, în general, şi ANCOM în România, în special, au depus eforturi asidue pentru a oferi pieţe competitive de telecomunicaţii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


