Sociologul Vasile Dâncu le urează românilor, cu ocazia Zilei Naţionale, „La mulţi ani!” şi se întreabă, pe blogul personal, cine sunt duşmanii României. În finalul postării, îl roagă să ne apere de noi înşine şi să nu ne lase în grija noastră.

„De Ziua Naţională multă lume are sentimentul sărbătorii. Din patriotism sau dintr-o dorinţă firească a fiinţei noastre căutătoare de plăcere şi evadare din cotidian. Sunt şi unii care se prefac, dar cu ei nici măcar nu merită să ne batem capul a face vorbire, cel puţin în această zi. Chiar dacă ştim că aceste sărbători sunt mitologii colective, că naţiunea, în sine, este o invenţie culturală, sociologic funcţionează regula profeţiei care se autorealizează. În domeniul social sau uman, un lucru în care crezi se poate întrupa chiar din imaterialitatea şi forţa credinţei respective.

Naţiunea şi cetăţenia sunt asememea minuni născute din iluzia şi nevoia de apartenenţă şi din nevoia de a a fi împreună în colectivităţi care se deosebesc de simpla vieţuire biologică. Spunem şi credem despre noi că suntem speciali doar pentru că am ramas legaţi de aceşti munţi de piatră sau inşiruiţi pe cursurile acestor ape cristaline. Alţii, mai încolo, vor avea sentimentul că sunt poporul cel mai bogat de pe pământ pentru că locuiesc de atâta timp sub acele stele sau sub această Cale Lactee. Aceste credinţe în lucruri inventate din nevoie socială este miracolul cel mai mare al vieţuirii împreună, al naşterii societăţii. La asta se adaugă ceea ce a adus Isus şi alti profeţi, întemeietori de religii: iubirea şi mila pentru celalalt, solidaritate şi sacrificiul pentru ca acestă minunată fiinţă colectivă să treacă peste toate ameninţările”, scrie Dâncu.

Citeşte şi 1 DECEMBRIE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: Parada militară de la Arcul de Triumf a început

„În acest proces de coagulare a identităţilor colective ideea de duşman are un loc special, deorece lupta comună, reală sau imaginară, este un principal drum comun, marşul cel lung al devenirii noastre. Faptul că suntem aici este, în formula istoriei, rezultatul miraculos al luptelor comune şi a faptului că am trecut pestre greutăţi şi ne-am învins toţi duşmanii. Construcţia duşmanului ne ajută şi la explicaţia insucceselor mai evidente, adică a acelor rateuri istorice pe care nu le putem ocoli prin nici o şmecherie narativă. Duşmanii nu sunt întotdeauna imaginari, inventaţi, în multe cazuri sunt reali, dar nici o naţiune nu scapă de monştri imaginari.

Pentru noi, românii, oricum o naţiune nu prea favorizată ca poziţie geopolitică, (deşi cred că şi asta este un mit!) inventarul duşmanilor este destul de lung şi, în funcţie de epocă, el ne invadează cu priorităţi diferite manualele de istorie şi discursurile politice. Au fost duşmani vecinii, cu excepţia Mării Negre, după o cunoscută butadă a celui mai mare istoric făuritor de mitologie, Nicolae Iorga. Au fost, pe rând, popoarele migratoare sau tătarii, turcii sau ruşii, bulgarii sau evreii. Ungurii sunt duşmanul nostru cel mai important (duşmanii nostri cei iubiţi, cum spune un prieten franţuz) şi este greu să-i privim altfel chiar dacă în ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Duşman feroce ne-a fost fascismul, a venit apoi comunismul, noi niciodată nu am avut vreo mare oportunitate, doar vicisitudini, cu atât mai mândri trebuie să ne simţim astăzi. Să nu mai vorbim de duşmanii nostri ţiganii, care ne fac de râs în Europa, ba şi-au luat şi nume de la Roma noastră cea străbună. Luna trecută, când am făcut o cercetare sociologică, peste 80% dintre români declarau că sunt mult mai inteligenţi decât europenii, chiar dacă testele de cultură generală sau cunoştinţe ştiinţifice arată exact invers”, mai scrie sociologul.

„Şirul duşmanilor este mult mai lung dacă luăm în calcul ‘barbarii de tirani’ şi alte umbre ale unei istorii ale pătimirii româneşti. În această vară, unii au descoperit că Europa şi statele ei nu mai sunt prietenii seculari, cei pe care i-am apărat de turci ca să-şi facă minunate catedrale gotice, ci nişte duşmani care ne impun conducătorul suprem şi ne fură petrolul şi aurul şi chiar ..ardelenii, doar că ei pleacă singuri la prieteni şi uită să se întoarcă. Pentru o parte dintre noi duşmanii sunt ‘băsiştii’, pentru ceilalţi ‘useliştii’, o parte a românilor au început să creadă că revine un duşman istoric consacrat de propaganda comunistă, ‘ciocoii’. Tot mai mult, românii cred că politicienii pe care ei înşişi i-au trimis în parlamente sunt marii duşmani, dar uită că au mers la vot şi au votat pe ulei şi zahăr, ori au votat superfical doar împotrivă, fără a se gândi bine dacă merită votul lor cei pe care acum îi votează doar ca să le facă în ciudă celor votaţi anterior. O vreme i-am privit ca pe duşmani pe cei care nu au mâncat salam cu soia, şi, mai nou, chiar rătăcitoarea noastră diasporă este vinovată pentru un vot care ne-a scormonit liniştea şi inerţia.

Articol integral publicat pe www.romanialibera.ro