Atunci când se construieşte democrația într-o țară și societatea se deschide spre lume, spre zona respectivă vin oameni de toate felurile. Și în România, după Revoluția din Decembrie 1989, au venit oameni de diferite categorii din toată lumea. Prima data au venit cei care au vrut să ne evanghelizeze, să ne domesticească întru Cristos, fără să țină cont de informația că am fost creștinați de peste un mileniu și jumătate. Vin apoi cei cu ajutoare,  sau cei care plantează deșeuri toxice ori aduc produse expirate la preturi mici.  Vin și filantropi naivi, repede păcăliți de la aeroport până la Primărie, vin și cei care vor să ne păcălească. Vezi și investitori serioși atrași de forța de muncă ieftină sau tineri pensionari care sprintează pe ultima sută de metri de barbație, cu o gentuța de Viagra și cateva bacnote de 100 de dolari mototolite. Cei mai mulți pleacă repede spre alte zări care se deschid.  Europa ne-a trimis multe din toate aceste tipuri, dar rareori ne-a trimis cetățeni, oameni de la care se învață mai simplu lecția vieții în comunitate, pe care văzându-i și cunoscându-i te poți bucura că îți predau lecții fără ostentație, prin modul lor de a fi.  Cum lectia de cetăţenie este rară, o rara avis  este Gennaro Ciancio.

Gennaro a venit în mijlocul comunităţii clujene deschizând o afacere. Nu s-a închis într-unul din ghetourile de vile în care se închid străinii. Am fost chiar mirat să văd cum muncește zi de zi alături de familia sa şi nu pleacă în concediu pentru lungi perioade, cum lucrează de dimineata pînă noaptea târziu, ca un scalv, alături de toţi ai lui. A fost printre cei care au fost păcăliți de parteneri de afaceri, dar și de sistemul corupt al făcătorilor de dreptate din România. Nu a plecat înjurând și nici nu a afişat pe clădirea de la Napoli Centrale, ca un american de la București, Fuck you Romania!.

A fost înfrânt in cateva bătălii, dar nu învins. A început o luptă căreia numai un gladiator ar putea să-i patrundă înțelesurile. Gennaro a scris două cărți și le-a publicat, pe cheltuiala lui, demascând corupța de sistem din România. Unii se uită la el ca și la un Don Quijote care crede în fantasme, cei mai mulți îi aduc aminte că o carte sau 10 cărți nu schimbă nimic într-o tara coruptă , dar explicația cetățeanului european Gennaro este simplă și poți crede chiar că este un discipol al lui Habermas: există spații publice ale democrației care trebuie ocupate de oameni, sunt zone de protest pe care dacă nu le ocupă cetațenii, le ocupă puterea. Ați vrea să vină cei de la putere, să ocupe aceste spații, să mimeze ei opoziția? Cetățeanul plătitor de impozite trebuie să-ţi folosească toate drepturile, iar dreptul de a protesta a fost cel mai greu câștigat și se pierde cel mai ușor, ne arată toată istoria. Mi-a spus aceste lucruri textual, între două blaturi de pizza pe care le pregătea, dar lecția cetățeanului european  Gennaro este uluitoare. L-aș vota oricând pentru a mă reprezenta, alături de echipa social democrată, în Consiliul local al orașului meu. De la el putem învăța un adevărat catenaccio pentru apărarea drepturilor noastre de cetățeni.

Așteptăm din partea Italiei, țara lui Gennaro, ca și din partea altor europeni, bani pentru investiții. Vrem să vină cunoașterea și tehnologia unor țări avansate. Aceste lucruri vin, mai  mult sau mai puțin în ritmul așteptat de noi.  Ne învață management sau marketing, ne amețesc cu teorii despre leadership sau programare neurolingvistică aplicată la afaceri. Dar lucruruile se schimbă cu greutate, câteodată merg serios înapoi. Tinerii pleacă și societatea rămâne tot neperformantă. Resursele se risipesc aiurea, școala este tot mai proastă, politicienii tot mai demagoogi, iar corupția tot mai subtilă. De ce se întamplă toate astea? Pentru că nu ne organizăm, nu ne pasă de ce se întamplă în jurul nostru și mai ales nu acționăm pentru a ne pune în practică ideile, pentru a ne face dreptate, pentru a schimba ceea ce nu ne place, pentru a ne realiza visele. Suntem înfrânţi încă de dinainte de a începe lupta vieții, spectatori la propria noastră dramă, sinucigaşi ce desăvâșim cu voluptate opera de ucidere a viitorului copiilor noștri. Prin încăpățânarea și modestia lui și a familiei sale frumoase, Gennaro ne dă o lecție de cetăţenie europeană. O lecție a unui om liber și mândru, niciodată învins atunci când trebuie să se lupte pentru demnitatea ființei lui.  Nu de la turiști și investitori, nici de la funcționari sau de la comisari europeni o să învațăm noi, românii, să trăim într-o societate deschisă. Doar oamenii vii, cetîțenii liberi veniți din tări în care este posibila libertatea, ne pot servi lecția despre firescul luptei pentru apărarea demnității de cetățean. El face pâine, plantează copaci, crește copiii și scrie cărti. Își apără liberatatea și ne ajută și pe noi să ne uităm în oglindă, să ne vedem capul plecat și să ne auzim zornăitul lanțurilor.  Mulțumim, prietene Gennaro Ciancio!

Am scris rândurile de mai sus cu mai bine de șapte ani în urmă. Găsisem în prietenia lui Gennaro primul model de cetățean adevărat, de cetățean care și-a construit singur  demnitatea de a sta mereu drept. Uneori semna textele sale cu expresia un ”om oarecare”, dar cel mai mult mi-a plăcut semnătura lui ”Gennaro Ciancio – întotdeauna nemoderat”.  M-a integrat familiei lui și am înțeles mai bine că prietenul meu, gladiatorul, nu lupta pentru sine și nici pentru cei apropiați, el lupta pentru apărarea condiției umane, că viața lui ardea ca o făclie pentru eliberarea omului din servitutea voluntară. I-a scris Președintelui Iliescu în apărarea poporului român și Președintelui Italiei pentru apărarea țiganilor noștri, a scris cărți și și-a crescut copiii frumos, a construit echipe și a încercat să-i învețe pe cei mai tineri ce înseamnă cetățenie și politică în spiritul dialogului și regăsirii dimensiunii umane și transformatoare. Mi-a fost mie însumi un dascăl în întelegerea angajamentului față de comunitate și oameni.

Scria Gennaro în Transilvania REPORTER, în urma cu câteva luni: ”Trebuie să reaprindem focul speranței care a caracterizat așteptarea pentru o lume mai bună. Trebuie să redeschidem locurile politicii, să ne întoarcem, să discutam și să cerem chiar și cu forța rolul dezbaterii, mai degrabă, decât să acceptăm pasiv un model de societate pe care nu o dorim, un model ales de alții pentru ca noi suntem absenți. Deoarece acesta este jocul. Guvernele sunt, de asemenea, făcute cu mai puțin de 50% din alegători, în timp ce majoritatea rămân acasă.”

Credea cu toată ființa lui că ”votul va fi întotdeauna, oriunde și oricum,  o posibilitate de a alege propriul viitor și de a spori demnitatea unui om liber și activ”, iar omul liber nu se naște ci se construieste pe sine, în timp, prin sacrificii și diferite forme de suferință. Visa ca omenirea să facă un salt etic, să regăsească valorile democrației ateniene, dar asta nu l-a făcut să aștepte ca aceste lucruri să se întâmple pur și simplu.

Nu voi uita niciodată și voi spune întotdeauna studenților mei că tu, prietene al meu, ai inventat ceea ce ai numit ”teoria centimetrului”, vorbind despre viața noastră ca o luptă în care câștigăm ”mici centimetri de libertate, mici centimetri de drepturi, mici centimetri de demnitate, mici centimetri de liniște, mici centimetri de serenitate pentru acele persoane care au muncit toata viața lor, indiferent de regimul care i-a condus, centimetri dintr-un metru care se micșorează din ce in ce mai mult”.

N-o să uit nici postulatul tău, postulat pe care se bazează toată teoria: adică politica de imputernicire, ca definiția cea mai bună pentru  democratia veritabilă.

În fine, prietene gladiator, sunt sigur că Domnul, care în zilele astea te-a chemat la el, ți-a inspirat ultimul tău mesaj politic, de o anvergură cu adevărat profetică.  Merită scris pe o monumentul pe care îl înălțăm în amintirea prieteniei tale în sufletele noastre:

”Dar nu sunt pesimist, cred ca spațiile sau centimetri pierduți sunt încă prin apropierea traiului demn, iar demnitatea nu se cere pentru că face parte din a noastra, asa zisa, intimitate mentală. Și oricine poate fugi de sine însuși, chiar și pentru o perioadă lungă de timp, dar vine și ziua dării de socoteală și implicit teoria centimetrului va fi judecată, iar conform părerii mele acele zile nu sunt foarte departe. Viața noastră e toată aici, în această obligație pe care o avem de a lupta: „Quando la strada si fa dura, i duri si fanno strada” (când drumul devine greu, cei puternici își croiesc drumul).”

Gladiatorule, alături de tine am învățat să nu ne fie frică. Nu am apucat vreodată să-ți spun că uneori visez să mă reîntorc acasă cu gândul de a lupta împreună pentru eliberarea comunității noastre de nepăsare și dezgust  și pentru a îmbătrâni împreună. Nu mi-a ieșit, uneori, celor mai buni dintre noi,  zeii le deschid mai repede ușile cerului.

Drum bun, prietene! Fie veșnic pomenit numele și amintirea ta.