Odată cu începerea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, revista 22 a realizat o anchetă printre politologi şi sociologi, care au fost rugaţi să tăspundă următoarelor întrebări legate de scrutinul care va avea loc peste o lună:

1. Stânga-dreapta sau PSD-anti-PSD – cum mai arată bazinele electorale ale celor două tabere?
2. Cum va fi influențat electoratul de scandalurile publice (ofițerul acoperit, cazul Turcescu, dosarele Microsoft şi EADS)?
3. Care sunt slăbiciunile și atuurile pricipalilor competitori?

Vasile Dâncu:

1. Întrebarea este corectă, dar era po­tri­vi­tă acum 10 ani. Politica noastră s-a schim­bat mult în ultimii ani, dar s-a în­tâmplat sub ochii noștri, iar noi nu ne-am dat seama. Un prim aspect a fost dezi­deo­lo­gizarea. Electoratul nu mai este simplu de definit prin parametrii ideologici, prac­­tic nu mai este un bazin electoral în sens cla­sic. Cred că vorbim mai mult de fani po­litici, și nu electorat în sensul clasic. Un așa-zis electorat de stânga ar mai putea fi configurat, dar tot mai slab profilat, în schimb, electoratul de dreapta a fost ri­si­pit totalmente. În dreapta politică s-a în­cercat un candidat unic și au ieșit… pa­tru candidați. Un alt aspect: stânga și-a angajat candidat de dreapta, vorbim de Tăriceanu, și asta creează destul de mul­tă neînțelegere. Să nu mai vorbim că ilu­zia USL care duce singură la putere a fost cultivată de PSD și face încă victime în dreapta, care nu își găsește candidatul tipic. În plus, dreapta nu a încercat un pro­gram, cât de cât comun, un proiect de dreapta care să adune în jurul lui. În partea dreaptă a electoratului, res­pin­ge­rea lui Traian Băsescu de către noua coa­liție face ca o parte a electoratului din ACL să pară oarecum nedumerit, ne­mo­bi­lizat. Efectul este resimțit de Iohannis: reu­șește să ia la vot doar vreo 60% din po­tențialul ACL. O parte a electoratului PDL pare neintegrat încă în ACL, aș­teap­tă, trage cu ochiul la Traian Băsescu, la Udrea și la Macovei. Competiția dintre Udrea, Macovei și Iohannis creează o ma­re nedumerire și ceață. Nu pot interpreta altfel răspunsurile la o întrebare pe care am pus-o insistent în ultima vreme și la care am obținut răspunsuri care m-au descumpănit chiar și pe mine, care, de 25 de ani de când fac sondaje, am văzut destule rătăciri ale electoratului. Acum vreo câteva zile am întrebat: „Care cre­deți că este cel mai reprezentativ can­didat la prezidențiale din partea dreptei politice, dintre cei care ați auzit că vor candida în acest an?“. Răspunsurile au fost: Iohannis 28%, Ponta 22%, Udrea 10%, Tăriceanu 10%, Vadim Tudor 2%, Ma­covei 2%, Dan Diaconescu 1%, ni­ciunul 4%, nu știu 19%, nu răspund 2%. În această toamnă am mai pus întrebarea de câteva ori și am obținut rezultate ase­mănătoare. Distincția stânga-dreapta nu mai funcționează în percepția publică, din multe motive. Au dispărut pro­gra­mele politice, în contextul unui prag­ma­tism sau situaționism exagerat, perso­na­li­zarea politicii (băsism, pontism), tot mai mulți politicieni fără background cul­tu­ral care comunică mai puțin conceptual, tot mai multă demagogie, din ce în ce mai multă violență politică îndreptată spre țapi ispășitori.

Aș spune că electoratul pare mai mult o mulțime de fani și pentru Ponta, și pen­tru Iohannis sau Udrea. Ponta este avan­tajat, pentru că are și un partid ca nu­cleu, dar și în cazul lui funcționează această regulă. Fanii au un alt tip de ade­ziune, sunt alimentați mereu prin Face­book sau televiziuni cu emoții privind di­ferite atribute și evenimente și au multe caracteristici diferite față de vechile bazine electorale mobilizate sau mai pu­țin mobilizate. De exemplu, fanii politici sunt mai înțelegători cu eroul lor. Parcă nu „luptă“ cu atâta pasiune. Făcând stu­dii pe atributele de imagine pozitive sau negative pentru candidați, observăm cu surpriză că și fanii lui Ponta, și cei ai lui Iohannis recunosc atribute negative pen­tru „eroul“ lor. Asta înseamnă o angajare mai lejeră, mai puțin fanatism, dar și mai slabă mobilizare la vot. Vedem că in­decișii nu mai sunt atât de diferiți de cei deciși, deci este mai greu de prevăzut cu cine vor merge în turul doi. Cred că, așa cum s-a întâmplat și în 2009, în turul doi, cei care vor fi mobilizați în plus vor fi aproximativ egali între candidați. Tra­ian Băsescu și Mircea Geoană au adus în turul doi un număr aproximativ egal de votanți în țară, plusul pentru Traian Bă­sescu fiind cei 70.000 veniți în plus la sec­țiile din străinătate.

Politica fanilor este diferită: se bazează pe industria vizibilității, are congrese po­litice care au importanță doar ca ritual, sloganele nu sunt acționale, caută doar să fixeze stări emoționale.

Deocamdată, Iohannis nu produce prea multă emoție, iar Ponta trebuie să nu fa­că greșeli mari care să mobilizeze elec­torat împotriva sa. Sigur, campania este în­că la început, poate că cei doi can­di­dați mai au strategii sau tactici secrete, ru­peri de ritm sau lovituri de teatru, pre­gătite de ei sau pregătite de alții îm­po­triva lor.

2. Cred că publicul s-a desensibilizat des­tul de mult, iar încrederea, fiind foar­te scă­­zută, influențează mai puțin. Din pă­cate, am observat în ultimii ani o „amo­ralizare“ a electoratului, o de­pre­ciere a an­­gajamentului moral, o lejeritate cu ca­re sunt evaluați cei care candidează. Fa­nii lui Ponta și Johannis reacționează la fel, ei spun (în jur de 50%) că nu și-ar schimba votul dacă ar afla că cel pe ca­re-l preferă este sau a fost „ofițer sub aco­­perire“. La nivelul întregului eșan­ti­on, sunt 27% care spun că este un lu­cru bun că un candidat ar putea fi ofițer sub acoperire, iar, la nivelul întregii po­pu­la­ții, 41% spun că nu și-ar schimba op­țiu­nea, iar 47% dintre români că nu și-au schimbat părerea despre jurnalistul Ro­bert Turcescu. Și totuși, sunt sigur că afa­cerea Turcescu nu a fost o mărturisire pen­tru despovărarea conștiinței, ci o mo­dalitate de a ține o emoție sus, pentru ul­timele zile de campanie, când s-ar putea să fie pusă eticheta pe un candidat.

3. Spațiul este mic de răspuns cu pre­ci­zie. Dar aș spune că Ponta are ca atuuri prin­cipale: un partid mare în spate, o te­mă de bază în campanie, pe care, dacă o va ope­raționaliza extins și cu ima­gi­na­ție, o poate transforma în deziderat so­cial, un scor de pornire foarte bun și o ex­pe­rien­ță politică mai mare decât Jo­hannis. Are ca slăbiciuni o anumită uzu­ră generată de comunicarea abundentă și câteva ca­rac­te­ristici ale echipei de ma­nagement co­mu­nicațional, care, în vi­ziu­nea mea, mi­zează excesiv pe comunicare agresivă an­ti-Băsescu și neadaptând tac­ticile la o ma­re strategie. Cred că mai tre­buie lu­crat la povestea fundamentală a can­di­da­turii lui Ponta, încă nu se vede toată na­rațiunea. Cred că turul doi se pre­gătește din turul în­tâi, când Victor Ponta nu trebuie să stea pe sofa, ci tre­buie să co­mu­nice pentru tu­rul doi, în timp ce Io­han­nis se luptă cu „frații“ lui de dreapta. Iohannis are o echi­pă care deocamdată nu se poate mo­bi­li­za, dar are avantajul unor fani politici ca­re co­munică în locul lui, mai ales pe Fa­ce­book. Este mai proas­păt și are avan­tajul că nu va comunica de­zordonat, ci ajutat de teleprompter, deci va face mai pu­ți­ne greșeli. Oricum, este un candidat mai ușor pentru Ponta decât ar fi fost Crin Antonescu sau Traian Băsescu.

Sursa: http://www.revista22.ro/