de Vasile Dâncu

În seara asta, destul de târziu, m-a sunat un profesor pensionar din Târgoviște care mi-a pus o întrebare, ca și cum l-ar întreba pe fiul lui, plecat undeva prin America, dacă mai avem o șansă ca Romania să se facă bine. Nu am putut să dau un răspuns prea optimist, dar mi s-a făcut și rușine pentru pesimismul meu. Nu știam precis dacă omul acela care îmi citește articolele și cărțile vrea un răspuns sau o lumină de speranță. Cred că m-am bâlbâit îngrozitor căutând niște cuvinte normale, căutând vorbe simple pentru a înjgheba de doi lei speranță, o speranță care cred că  nu mă mai încălzește nici măcar în nopțile de reverie. După aproape o jumătate de oră de discuție ultima întrebare a dascălului pensionar a fost: totuși, ce credeți că le lipsește politicienilor de astăzi?

I-am spus ”totul” și apoi ne-am luat rămas bun. Dar am rămas cu telefonul la ureche încă multă vreme uimit de întrebare omului. Am făcut multe analize despre bolile politicii, despre lipsurile și trădările ei, dar nu m-am gândit prea des la politician ca personalitate, poate am analizat prea mult politicienii ca tipologie, ca grup sau ca hoardă, fără să mă gândesc prea mult la politicianul ca personalitate individuală.

Calități? M-am gândit de multe ori la moralitate, altădată la inteligență sau cultură, la empatia față de semeni, la milă și iubire pentru cei săraci.  Dar unde le găsim pe toate acestea, unde să le căutăm, cum să le cultivăm în cazul celor tineri, cum se validează?

Greu de știut, scriu tot mai rar, Domnule Profesor, pentru că tot mai mult cred că ar trebui inventat un alt limbaj pentru ca să ne înțelegem cu cei care vin după noi. Nu știu dacă acesta s-a inventat, nu știm dacă vom mai putea restabili încrederea între noi și răbdarea de a ne mai asculta unii pe alții.  Ce cred și sper este faptul că emoția poate transmite pentru tinerii mei studenți și foștii Dvs. elevi mai mult decât eseul pe care m-ați rugat să-l scriu. V-am promis, dar astăzi, când un prieten jurnalist m-a întrebat la un interviu dacă este valabil ce am scris mai demult, adică faptul că politicienii sunt morți de frică, mi-am adus aminte de un politician care a depășit frica și toate celelalte forme de slăbiciune.

Ascultați cântecul uitat al lui Valeriu Sterian și minunați-vă la faptul că versurile sunt scrise de un politician. La finalul clipului o să găsiți numele lui. Închipuiți-vă care politician de azi ar putea scrie sau trăi asta?