OraNoua.ro
Publicat în 4 noiembrie 2015, 17:21 / 522 elite & idei

Vasile Dâncu: Viaţa mea şi sensurile ei

Vasile Dâncu: Viaţa mea şi sensurile ei

de Vasile Dâncu

În 1990 am pornit în cariera de sociolog și cadru universitar de la două premise: una pozitivă și una negativă:

Premisa pozitivă, insuflată de primii mei profesori, Achim Mihu și Ioan Aluaș a fost sâmburele de aur lăsat de moștenirea lui Dimitrie Gusti și de școala sociologică de la București. Dimitrie Gusti, părintele sociologiei românești, definea sociologia ca „ştiinţă a naţiunii”, considerând că misiunea ei este cea de a deveni o stință a comunității in care ea iși dezvoltă obiectul. Miezul de aur al concepției gustiene, dezideratul cel mai important transmis nouă prin opera dar și prin exemplul personal, este însă în opinia mea: angajarea ei în reforma societăţii româneşti, antrenarea sociologiei în procesul de modernizare și reconstrucție socială.  Programul de cercetare și schimbare socială realizat de Școala de la București este pentru noi un exemplu, dar mai ales o moștenire care trebuie consolidată și încă din vremea studenției mi-am formulat dorința de continua și aplica imperativele acestui generos proiect de reconstrucție socială și modernizarea a României. In fine, am fost incă de la primele lecturi din opera gustiană marcat de o intuiție pe care părintele sociologiei românești a spus-o dar a și practicat-o: legătura dintre științele sociale, morală și politică. În tot ceea ce am făcut în două decenii de activitate am adaptat la zilele noastre acest imperativ al unei sociologia militans.


Premisa negativă, care mi-a generat o adevărată revoltă, mai ales în primii ani de cercetare și de lectură, pornită poate dintr-o obsedantă lectură a lui Pierre Bourdieu, a pornit de la constatarea că sociologia își pierde tot mai mult funcția de critică socială. Cum spune și profesorul Cătălin Zamfir, într-o carte în care radiografiază o jumătate de secol de sociologie românească: ”la sfârșitul acestei cărți am un sentiment ciudat. Înainte de 1989, ca sociolog, nu am avut un sentiment de neputinţă… Am sentimentul că traversăm o nouă criză. Nu o criză a istoriei care vine peste noi. De data aceasta putem face ceva pentru o lume mai bună”.  Pe urmele lui Bourdieu, mă întrebam și eu în anii nouăzeci dacă sociologia avea un “proiect egalitarist și emancipator” sau, cum frumos scrie Peter Berger, ”este mai bună conştienţa decât inconștiența”, iar ”între viața noastră și teatrul de marionete există doar o mică diferență: față de marionete, noi putem deschide ochii, ridica privirea și descoperi mașinăria responsabilă cu mișcările noastre”.

Observam și eu încă de atunci că subiecții nu sunt de acord de multe ori cu sensul descoperit de sociologi și cred și astăzi ce a scris Bourdieu acum câteva decenii despre eficacitatea sociologică: ea poate fi efectivă și sigură atunci când subiecții care suferă reușesc să înțeleagă că suferința vine din cauze sociale, nu din cauze imputabile sieşi, altfel spus, să reușim reducerea decalajului dintre sensul obiectiv și sensul subiectiv. Dacă în anii 70, critica sociologică era definită iniţial ca o teorie socială orientată înspre a critica şi schimba societatea ca întreg, astăzi teoria critică trebuie să îmbunătăţească înţelegerea societăţii, înglobând elemente din ştiinţe diverse, cum ar fi sociologia, economia, geografia, ştiinţele politice etc. Stereotipul de sociolog s-a schimbat în ultimii ani; dacă în anii 70 era unul de “individ contrasistem”, pornit să schimbe raporturile de dominare, pornit să denunţe raporturile sociale, în anii 90 deja contestatarii aproape că dispăruseră. Astăzi, sociolog semnifică o meserie, care are la bază convenții; sociologul este mai ales un anatomist, studiază subsisteme și propune mici ameliorări; rebelii de ieri sunt astăzi experți, iar sociologia dă semne puternice de integrare în sistem. În mare parte, am părăsit analizele cauzale pentru a trece în domeniul analizelor „formale”. Nu se analizează cauzele sărăciei sau ale inegalităţilor, căci avem o realitate complexă a “funcționarii” acestui sistem (identități, stereotipuri, mecanisme de apărare, forme de excludere etc.) Dacă înainte conceptul de acțiune socială era analizat în condițiile relațiilor de dominare și ale inegalității, acum acțiunea a devenit interacțiune, negociere, formă de libertate. Constatăm că sociologia a devenit element central al gândirii gestionare, iar sociologul joacă rolul de ergonom: se ocupă de crize, de marketing, de optimizarea internă, comunicare și de orice altceva. Încă sunt revoltat că sociologia se îndepărtează de miezul lucrurilor, de societatea adevărată, iar sociologia postmodernă este o disciplină în care eficacitatea înlocuieşte legitimitatea; gestiunea înlocuieşte politica. Postmodernitatea astfel înţeleasă este un mod de reproducţie socială de ansamblu, reglată de manieră decizională şi operaţională mai curând decât de manieră politico-instituţională, în timp ce două fenomene devin centrale: fragmentarea individului (identitatea se fragilizează) și fragmentarea societăţii (în multiple grupuri/triburi). Îmboldit și de realitățile tranziției noastre societale, mi-am însușit acest vis bourdeusian: sociologul (dacă nu și sociologia) poate încerca să articuleze un proiect emancipator, care constă în a ajuta individul să se elibereze de inconștientul său social.


Un proiect structural

Am încercat încă de atunci să articulez un proiect intelectual, mai mult decât științific; un proiect în care mă puteam folosi de instrumentele și datele sociologiei, un proiect care și azi dublează viața mea de cercetător cantitativist, practician cotidian al empirismului; un proiect complementar care dă un sens important vieții mele: cel de construcție a unui intelectual colectiv.

Pornind de la analiza realităților noastre, am constatat că dezbaterea socială fără consistență nu poate fi denunțată de către un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este format dintr-o echipă de profesioniști din științele sociale, care inițiază dezbateri publice pe teme importante, aduc abordări critice și vehiculează informație științifică serioasă în spațiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie spartă cu analize critice și cu forme de contestare, pentru ca gândirea critică să permită nașterea unei adevărate opinii publice diversificate.

Difuzarea analizelor critice este principalul scop al activității asociațiilor civice care, în urma proiectului Raisons D’agir, au început să se înfiripe timid în Europa. Discursurile dominante ale puterii, facilitate de complexul mediatic, pot fi contrazise doar de intelectuali care știu să lucreze în echipă și care dispun de date serioase despre social. Sociologii, economiștii, psihologii, istoricii și alte categorii de intelectuali sunt cei care ar trebui să participe la acest tip de rezistență intelectuală pentru a schimba ceva în viața noastră politică. Încă cu un deceniu și jumătate în urmă am scris că este timpul pentru intelectualul colectiv. Spațiul virtual și blogosfera oferă deja un topos generos la care nici măcar Pierre Bourdieu nu visa. Spațiu la care nici media dominantă și dominatoare nu rămâne surdă. Dacă îi scoatem din calcul pe blogerii care proslăvesc diferiți lideri politici, pe care uneori îi listează cu mândrie în blogroll, unii inteligenți, dar slabi de înger, rămân totuși mulți tineri care sunt capabili să pună bazele unei dezbateri politice de substanță. Și între cei care se învârt în jurul unor bloguri de politicieni sunt oameni inteligenți care pot aduce lucruri interesante în schimbarea acestei dezbateri politice cacofonice, care nu mai spune nimic. Adevărul, datele despre realitate nu au nici o relevanță, „nu veniți cu ele în emisiuni că îmi stricați emisiunea, nu facem rating și îmi pierd slujba”, îmi spunea odată o jurnalistă inteligentă, dar adaptată perfect.


Am pornit activitatea mea astfel în mai multe direcții: dezvoltarea unor analize și a unor teme de cercetare empirică privind realitatea românească din multiple unghiuri, dar mai ales analizând mutațiile din zona realității simbolice și a infrastructurilor mentalitare (subiectul tezei mele de doctorat), crearea de instituții, un proiect consistent de prezență publică constantă: ca analist-sociolog, dar și o prezență a datelor despre realitatea românească în toate momentele importante ale ei, într-o concurență cu alte tipuri de discursuri publice (cel politic sau jurnalistic); un proiect de publicistică centrat pe articularea de contraideologii; o activitate didactică susținută și, mai ales, dezvoltarea unui proiect de discurs sociologic aplicat într-un gen aproape inexistent în spațiul public: eseurile de sociologie critică. 
Pe larg despre proiectul meu intelectual puteţi citi din prezentarea ce urmează:

Vasile Dancu  – Viata mea si sensurile ei by IRES2015

http://vasiledancu.blogspot.ro/2015/11/viata-mea-si-sensurile-ei.html?m=1

Ultima ora:

ObservatorSebastian Burduja: De ce România are nevoie de PNL. 5 direcții pentru viitor

PoliticAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteDoina Banciu: Carte despre documentul cheie al limbii române, lansată la BCU Carol I

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialBarbu Mateescu: Puneți-vă centurile, pilotează PNL



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe