de Vasile Dîncu

Anul rotației sau rotativei guvernamentale, cum a fost numit de jurnaliști, 2023 a fost anul liniștii dinaintea furtunii. Putea fi un an fără istorie dacă nu am trăi vremuri interesante, adică vremuri pe care le transformăm în dificultăți prin marea noastră caracteristică culturală de a complica lucrurile care ar putea fi simple. Pentru că ne repugnă simplitatea normalității, noi, mioriticii, facem așa încât totul să fie dramatic, dific sau epic, cum ne place să spunem mai nou. Lansăm teme fără suport în acțiune, sau actionăm fără nici o strategie sau viziune.  Dacă nu ar fi fost sforțările de ultimă oră ale guvernului și încăpățânarea lui Ciolacu am fi marcat un an de discursuri inutile despre Schengen, fără măcar un pic de rezultat.

Deși am vorbit tot timpul doar despre alegeri, încheiem acest an fără niciun candidat sigur, anunțat oficial, la alegerile prezidențiale, chiar dacă Mircea Geoană s-a lansat cu un proiect (civic, deocamdată) care va cere o reacție intelectuală din partea tuturor celorlalți doritori la candidatură.

Competiția politică a devenit mai vizibilă. A fost și anul în care s-a structurat (chiar dacă într-o formă pulverizată) un curent suveranist. Cu candidați, partide, blocuri și cu controverse interne, dar suveraniștii au deja un pool de presă care nu e neglijabil, cu un club de reflecție. Este prezentat ca un pericol, dar are și rolul de a trezi partidele din amorțeala politică. Vom vedea ce vor face la alegeri, dar greșeala cea mai mare pe care ar putea s-o facă coaliția de la guvernare ar fi să se sperie și să constituie un așa-zis bloc democratic. S-ar constitui singuri opoziția și ar ajuta la legitimarea unei alternative, alternativă care va tinde să crească spre a echilibra aripa de la putere. 

Continuarea, aici.