Vasile Dîncu, prezent la inaugurarea monumentului dedicat soldaților români căzuți în Italia, în timpul Primului Război Mondial
Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat luni, 20 iunie, la un dejun de lucru oferit de omologul italian, Lorenzo Guerini, în marja vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Bolzano pentru ceremonia de inaugurare a monumentului dedicat soldaților români căzuți pe teritoriul Italiei în timpul Primului Război Mondial, informează MApN.
Agenda discuțiilor a inclus aspecte legate de cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe prioritățile aliate în pregătirea Summit-ului de la Madrid, din 29 și 30 iunie, precum și subiecte referitoare la cooperarea în cadrul UE, în context bilateral și regional.
Ministrul român al apărării a subliniat relațiile foarte bune existente între armatele celor două țări adresând, în acest context, mulțumiri omologului italian pentru prezența Italiei la misiunile de poliție aeriană întărită de pe teritoriul României și în Marea Neagră, respectiv prezența portavionului Cavour în Marea Mediterană, „o contribuție importantă a Italiei în cadrul măsurilor de asigurare și consolidare a posturii colective”, mai precizează sursa citată.
Cei doi oficiali au convenit asupra necesității intensificării coordonării și consultărilor bilaterale, având în vedere actualele provocări la adresa mediului de securitate.
Tot în marja vizitei, ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit, la biserica ortodoxă română din Bolzano cu reprezentanți ai comunității românești din acest oraș.
www.ziarulconstanta.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


