Matei Bogdan
Publicat în 5 decembrie 2023, 19:25 / 55 elite & idei

Vasile Dîncu: România noastră, țara mea de dor

Vasile Dîncu: România noastră, țara mea de dor

Primul lucru care îmi vine în minte când este vorba despre Ziua Națională sunt versurile lui Mihai Eminescu: ”Ce-ți doresc eu, Ție/Dulce Românie/ Țara mea de glorii, țara mea de dor”.

Uneori mă intrigă, mă contrariază aceste versuri, alteori îmi par niște perle pefecte de limbă și de gând. Atunci când mă intrigă mă gândesc, în primul rând, că România nu era nici dulce și nici întreagă când trăia Eminescu, mai ales în 1867, când publica poezia. Țara nu era nici independentă și trecuse printr-o dezamăgire care îl spulberase pe domnitorul întregitor Alexandru Ioan Cuza, iar, odată cu el, și visul de modernizare. Eminescu era pribeag prin țară, se spune că era grăjdar, undeva la un han sau hamal în portul Giugiu. Avea 17 ani și visa la o altă Românie.

Dar cred că esențială este expresia ”țara mea de dor”. Patria de dor este țara din visele noastre, niciodată nu va fi decât paradisul promis.

💙Când suntem supărați pe România, suntem, de fapt, supărati pe țara din visul nostru, singura de care ne poate fi dor. Sub semnul dorului, patria noastră este un proiect și o speranță. Atunci când ne supărăm pe România, ne supărăm, de fapt, pe firavul vis al nostru care nu se poate înfiripa în realitate. Ne hulim patria de dor, probabil, pentru că nu avem tăria de a merge spre visul nostru și a realiza ceva pentru el, așteptăm prea mult ca acest vis să se împlinească fără sacrificii și fără efort.

💛Când nu putem face un proiect colectiv în care să credem și pe care să-l construim împreună, ne plângem că România merge într-o direcție greșită.

❤️Când nu credem în idei, când nu găsim minime motivații de solidaritate, de fapt, ucidem încet, încet, România din dorul nostru.

Dar cât România rămâne țara noastră de dor, ea mai are o șansă. Chiar dacă milioane de oameni nu mai speră sau pribegesc departe, țara din dorul celor care mai au dorință nu va muri!

La Mulți Ani, Românie, țara din dorurile noastre!

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe