OraNoua.ro
Publicat în 10 ianuarie 2012, 20:22 / 651 elite & idei

Vasile Iuga: PwC România: 2012 poate fi cu adevărat un „An al Dragonului”, un an al deciziilor majore şi al răsturnărilor de situaţie

Vasile Iuga: PwC România: 2012 poate fi cu adevărat un „An al Dragonului”, un an al deciziilor majore şi al răsturnărilor de situaţie
+ Observator • + Politic

Oricât de impredictibil, strâns legat de evoluţia economiei mondiale, mersul României pentru anul care a debutat nu va fi, ca şi până acum, o apă şi un pământ pentru toată lumea. În mod evident, unii vor trăi mai bine, iar alţii mai prost. Dar nota generală de ansamblu este pesimistă.

Deciziile majore şi răsturnările de situaţie spectaculoase ar putea fi principalele caracteristici ale acestui an, în opinia lui Vasile Iuga, country managing partner al PwC România. „Glumind puţin”, completează tot el, „am putea spune că, din această perspectivă, 2012 poate fi cu adevărat un <An al Dragonului>, aşa cum este el definit în horoscopul chinezesc, respectiv un an al deciziilor majore şi al răsturnărilor de situaţie spectaculoase”.

Chiar dacă unde de optimism mijesc prin varii unghere ale economiei, aşteptările mediului de afaceri autohton sunt, în cel mai bun caz, rezervate. Gabriel Zbârcea, managing partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, spune că „sunt un optimist din fire, vreau să cred că nu va putea fi mai rău”. Evident, răspunsul său se referă la evoluţia generală, de vreme ce casa de avocatură este cea mai mare de pe piaţă în funcţie de încasări, având în 2010 o cifră de afaceri de 22,4 milioane de euro şi un profit de 16,4 milioane de euro. Gabriel Zbârcea se încadrează astfel în categoria optimiştilor rezervaţi, de vreme ce alte răspunsuri primite se profilează a fi mai degrabă păreri despre cât de rău va fi. Dorin Catană, director general al Centrofarm, nu crede că este posibil ca în 2012 să trăim mai bine, „în condiţiile în care se anunţă a fi un an mult mai dificil decât 2011”. Efectele crizei datoriilor din zona euro vor influenţa piaţa românească, se va ajunge până la îngheţarea salariilor, a pensiilor. Inevitabil vor exista limitări din partea băncilor şi privatizarea unor companii de stat.

De altfel, cei mai mulţi dintre interlocutori subliniază că evoluţia ţării este strâns legată de cea mondială. George Mucibabici, preşedinte al Deloitte România, spune că este greu de crezut că vom trăi mai bine decât în 2011: „Depindem foarte mult de ce se va întâmpla în Europa pe cele două paliere fundamentale, respectiv cum îşi vor gestiona statele supraînda-torate datoriile suverane, cum se vor reorganiza din punct de vedere financiar şi ce se va întâmpla cu moneda euro.” „Pierderea monedei euro poate aduce nişte marasme financiare fără dimensiune”, consideră Mucibabici. România depinde de Uniunea Europeană şi în acest moment este clar că nu mai poate exista independent de ea. Dacă Europa este în criză, „e clar că nu ne poate fi bine”, subliniază preşedintele Deloitte România.

Între economia românească şi cea europeană există numeroase zone de interacţiune şi canale de transmitere a efectelor crizei (comercial, financiar etc.). În aceste condiţii, evoluţia locală va depinde într-o măsură ridicată de ce se va întâmpla la nivel european, crede Marius Popescu, director general al ING Pensii. În plus, mai spune el, prognozele actuale arată că, cel puţin în cazul României, va exista progres (respectiv creştere economică), însă unul inferior ritmului de dezvoltare cu care a fost România obişnuită în perioada de boom. În momentul de faţă, bugetul pentru 2012 este construit pe o estimare de creştere economică între 1,8 şi 2,3%, iar prognoza Băncii Mondiale vizează o creştere a PIB de 2%; prognoza ING Bank pentru anul viitor este de 0,8%. În plus, la acest peisaj se mai adaugă o altă serie de factori, între care Robert Redeleanu, fost director general al Scandia Food, enumeră faptul că în următorii ani inflaţia se va plasa la cel puţin 1,5-2%, veniturile nu vor creşte, iar o strategie sustenabilă de investiţii nu este vizibilă. Şi chiar dacă salariile vor continua să crească în termeni nominali, „nu cred că se va simţi o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai”, punctează Radu Crăciun, director de investiţii al Eureko Pensii.

Pe aceeaşi linie, chiar dacă indicatorii de creştere sunt de partea cu plus, efectele pozitive se vor face simţite pe termen mediu, în cel mai bun caz, „depăşind <tradiţionalele> şase luni cu care ne-au obişnuit analiştii”, apreciază Ciprian Moga, managing director al iQuest Consulting. În acest context, „cu siguranţă vom trăi mai cumpătat”, declară Moga.

La extrema pesimismului se plasează Irina Ionescu, managing partner la The 3 BM Consulting, care spune succint: „Nu, nu vom trăi mai bine în 2012. Poate mai rău?!” Depăşind însă cifrele şi prognozele imediate, Marius Popescu crede că realităţile şi evenimentele ultimilor ani produc, şi vor continua să o facă şi pe viitor, schimbări de substanţă în privinţa modului cum fiecare dintre noi percepem şi ne construim un viitor mai bun. „Cred că a trăi mai bine în noua economie care se conturează va depinde foarte mult şi de o abordare mai responsabilă a viitorului, atât la nivelul personal al fiecăruia dintre noi, cât şi a mediului de afaceri”, completează directorul general al ING Pensii. Oricât de neprielnice ar fi premisele, viitorul nu este scris, prin urmare, iar orice individ, companie şi (de ce nu?) ţară îşi poate trasa propriul drum.

„O societate mai bună, în felul în care ne-a învăţat Aristotel să credem în ea, este suma felului în care trăim fiecare şi construim împreună”, declară Mihaela Nicola, CEO al The Group. Din perspectiva economică, crede ea, probabil „vom fi la fel de neliniştiţi ca în ultimii ani, căci au dispărut toate certitudinile în care ştiam să credem”. Din punct de vedere social, am putea fi şi mai segmentaţi, pentru că se vor acutiza frustrările oamenilor din păturile cele mai afectate de reaşezarea economică, se vor perpetua tensiunile, se va adânci tristeţea celor mai mulţi. Cu toate acestea, zarurile nu sunt aruncate, punctează alţi manageri, oricât de dificil ar fi contextul. Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, susţine că „dacă vom munci mai bine, cu certitudine că vom şi trăi mai bine”. Idee care se regăseşte şi în răspunsurile lui Iulian Stanciu, director general al eMAG („cred că vom trăi mai bine, însă va trebui să se muncească eficient”) sau Marian Popa, Central and Eastern Europe managing director al Endava („cine doreşte să trăiască mai bine se va strădui şi probabil va reuşi. Cine va prefera să se plângă în continuare fără a face nimic probabil nu va trăi mai bine”). În acelaşi curent de opinie se înscrie şi Vasile Iuga, care spune că, pe termen lung, vom trăi mai bine dacă vom munci mai mult şi mai eficient şi „dacă vom economisi mai mult în aşa fel încât să putem să ne susţinem din surse locale sistemul bancar”.

Pe lângă predispoziţia de muncă, un rol important îl are şi optimismul, este de părere Ileana Nicolae, director general al Sika România. Ea crede că e posibil ca în 2012 să trăim mai bine, pentru că este an electoral, dar „depinde foarte mult de categoria socială”. Dar şi paşii făcuţi până acum sunt importanţi. Punctual, vor exista companii şi persoane care vor înregistra o creştere a veniturilor. Este, de pildă, cazul companiilor care s-au adaptat corect la piaţă, care au implementat strategii realiste de supravieţuire şi dezvoltare în actualele condiţii, susţine Mirela Raicu, managing partner al Esop. Tot ea crede că în 2011 s-a făcut simţită o tendinţă încurajatoare: aceea de reluare a investiţiilor şi a consumului din partea populaţiei. Construcţia şi achiziţia de locuinţe au fost unele dintre domeniile ce au avut de câştigat, după aproape doi ani de inerţie care, dacă ar fi continuat, ar fi putut însemna finalul multor afaceri (de la dezvoltatori imobiliari, firme de arhitectură, firme de construcţii etc.), spune Raicu.

„Nu preţurile semnificativ mai mici pun afacerile în pericol, ci lipsa tranzacţiilor, chiar şi a celor cu preţuri mici”, adaugă reprezentanta Esop. Prin urmare, în acest an nu ar trebui să ne aşteptăm la o creştere a nivelului de trai. „Este important să conştientizăm faptul că simpla nedeteriorare a condiţiilor actuale este un prim aspect pozitiv”, spune Mirela Raicu.

Revenind la nivel personal, Luminiţa Macsim, acţionar al Little London International School and Nursery School, spune că în 2012 vom trăi după cum dictează cursul euro-leu. Astfel, ratele pe care le au de plătit românii, facturile la utilităţi vor depinde de evoluţia monedei europene. Acelaşi raport euro-leu, dar şi nivelul de încredere al românilor vor influenţa puterea de cumpărare şi comportamentul de consum. „Tind să cred că în 2012 vom fi mai prudenţi”, sumarizează Luminiţa Macsim.

Cu alte cuvinte, „pentru unii va fi mai bine, dar nu pentru toată lumea, ci în funcţie de cum şi-a <aşternut>”, spune Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution. Acum ar fi un moment foarte bun pentru mulţi să înţeleagă că „în loc să aşteptăm să vedem ce ne pregăteşte guvernul sau UE sau orice alt organism de la care aşteptăm salvarea, ar fi mult mai bine să încercăm să ne construim, fiecare dintre noi, un viitor mai bun”, declară Ghenea. Poate cel mai important aspect în această ecuaţie ţine de iniţiativa antreprenorială, care în opinia lui Ghenea este singura care ne poate aduce (ca oameni şi ca societate) un progres economic real: inovaţie transpusă în creşterea productivităţii, crearea de noi locuri de muncă, prosperitate. „Pe scurt, în 2012 vor trăi mai bine doar cei care îşi vor lua destinul în propriile mâini şi vor încerca să dezvolte activităţi antreprenoriale”, spune preşedintele Fit Distribution.

La fel de hotărât să-şi croiască propriul drum este şi Dragoş Dinu, managing partner al Link Resources, care spune că filosofia lui este simplă şi sunt destui cei care gândesc la fel. „După ce din ’67 şi până acum opt-nouă ani am trăit într-o permanentă criză, e greu să mai fiu impacientat de efectele celei actuale”, adaugă Dinu, care se declară mult mai interesat să trăiască schimbarea acestor zile şi „să încerc să influenţez în sens pozitiv ceea ce trăiesc împreună cu cei care mă înconjoară”. Tot în acelaşi curent de opinie se înscrie Adrian Olteanu, CEO al Flanco, care spune că în acest an „putem alege să trăim mai bine, de vreme ce varianta <mai rău> nu este una prea atrăgătoare”.

Or, dacă la nivel individual mulţi oameni aleg să se străduiască să trăiască mai bine şi fac ceva în acest sens, atunci există toate şansele ca această stare de spirit să fie transpusă la nivelul întregii ţări sau regiuni. Trăgând linie şi adunând, mari speranţe de îmbunătăţire a nivelului de trai nu există, în sensul că nu vom fi purtaţi de curent, aşa cum s-a întâmplat în perioada de boom economic. Cei care vor trăi mai bine nu vor primi acest lucru pe tavă, ci va trebui să se lupte cu înverşunare pentru asta.

sursa: http://www.ziareledinromania.ro/2012/01/07/iuga-pwc-romania-2012-poate-fi-cu-adevarat-un-an-al-dragonului-un-an-al-deciziilor-majore-si-al-rasturnarilor-de-situatie/

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe