Adriana
Publicat în 29 august 2016, 17:48 / 470 elite & idei

Vasile Iuga si Dan Dungaciu la Simpozionului naţional „Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş”

Vasile Iuga si Dan Dungaciu la Simpozionului naţional „Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş”
+ Observator

La sfârşitul săpămânii trecute a avut loc, la Săliştea de Sus, cea de-a VIII-a ediţie a Simpozionului naţional „Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş”. Şi în acest an evenimentul a fost onorat de către membri ai Academiei Române în frunte cu preşedintele ei, savantul Ionel Valentin Vlad. În sala de conferinţe a Pensiunii Seky mi-a fost dat să ascult comunicări demne de orice întâlnire de rang naţional. Sesiunea a fost precedată de acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al localităţii Săliştea de Sus domnului academician Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, înmânat de primarul oraşului, Ştefan Iuga.
Laudatio a fost rostit de profesorul Nicolae Iuga care a fost şi moderatorul întâlnirii. Academicianul Surdu a expus comunicarea „Consideraţiuni despre duhul sărbătorii la români”. A dezvoltat trei termeni cu nuanţe diferite: spirit, suflet şi duh, insistând pe ideea că sufletul nu se identifică cu psihicul. Sărbătoarea este un proces, nu este o simplă adunare de oameni. Oare de ce se întorc oamenii acasă? se întreba retoric academicianul Surdu. Pentru că acolo este sufletul. Am mai fost atenţionaţi să avem grijă cui dăm sufletul. Şi să nu uităm că duhurile bune sunt subordonate Duhului Sfânt. Academicianul Emil Burzo a vorbit de Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945) cu referiri şi la timpul european pe care-l trăim.

Academicianul Ion Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ne-a întors în istorie aducându-ne aminte că Maramureşul este o ţară fondatoare de ţări. Încă rămâne un rezervor etnic dar şi politic. Academicianul Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei şi Cercetării (coleg de catedră cu regretatul nostru prieten Ion Bălin) ne-a amintit de vârsta foarte tânără la care Eminescu a luat legătura cu opera lui Kant.

Preşedintele Academiei Române, savantul Ionel Valentin Vlad, după ce ne-a lămurit despre originile sale maramureşene, ne-a amintit că ne aflăm într-un an special. Sărbătorim 150 de ani de existenţă a Academiei Române şi tot atâţia de regalitate în România. La fondarea Academiei s-a ţinut seama ca personalităţile să fie din toate teritoriile locuite de români. Aşa au fost cooptaţi şi doi academicieni din Maramureş Gheorghe Hodoş şi Alexandru Roman. Apoi a dat citire unei liste ample cu membri ai Academiei Române născuţi în Maramureş.
De la Ioan Mihaly de Apşa la Augustin Buzura şi Nicolae Breban, de la Ion Ceterchi la Emilian Birdaş. A fost adus un omagiu celor 20 de academicieni întemniţaţi la Sighet. A fost un remember absolut necesar. Suita academică a comunicărilor a fost urmată de altele cu un acut conţinut al prezentului. Prof. univ. Dan Dungaciu ne-a reţinut atenţia cu un subiect fierbinte: relaţiile geopolitice în zona Mării Negre. La început a ţinut să aprecieze că dacă toate comunităţile ar face întâlniri ca la Săliştea de Sus, România ar arăta altfel. Este o manifestare esenţială şi funcţională care stă sub semnul solidarităţii intelectuale. A vorbit despre modelul frontierei, despre geopolitica simbolică, cum România a rămas cu o geografie simbolică. De ce Ucraina şi Republica Moldova au rămas ţări incapabile să decidă. La ce să ne aşteptăm în urma alegerilor prezidenţiale (30 octombrie) în teritoriul românesc de peste Prut. Apoi, dr. Vasile Iuga, săliştean de origine, ne-a vorbit despre Europa în furtuna perfectă a coincidenţelor. Despre imigranţi, protecţia socială din Europa, criza de lideri. Am mai reţinut o afirmaţie a domnului Iuga: viitorul Europei se va decide în următorii doi ani. Am selectat câteva idei care au fost avansate în ajun de Sfânta Maria la Săliştea de Sus. Altele le voi dezvolta cu alt prilej.

Cu adevărat, timp de două zile, spiritul academic s-a mutat în aşezarea de pe Iza. Cred că va rămâne acolo multă vreme. Totul s-a putut întâmpla deschiderii spre lume a Consiliului local, a primarului Ştefan Iuga. Asumarea a fost luată de mulţi ani de prof. Simion Iuga, neobosit mentor al manifestării.

http://fumn.eu/salistea-academica/

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

PoliticRadu Magdin: „Foarte probabil ne îndreptăm spre un guvern minoritar cu susţinere parlamentară de la PSD. Un viitor cabinet ar putea fi PNL-USR-UDMR, condus de Bolojan”

EconomieVictor Negrescu: Apelul nostru pentru prelungirea cu 18 luni a PNRR-urilor a fost aprobat în Comisia pentru Bugete şi Comisia pentru Afaceri Economice. Totodată, am obţinut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanţări europene

ExternAndrei Stoian: România într-un nou registru strategic – semnificația numirii lui Darryl Nirenberg ca ambasador al SUA

SocialCsibi Magor: Echilibrul nostru intern nu are cum să vină din succes, viteză, productivitate sau performanță

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

EditorialCorneliu Vișoianu: Război și pace. Prețul dependenței de autonomie militară a Europei

CulturaFlaviu Predescu: “Moroi și păpădii”, un spectacol de Gavril Pătru la TNB CULTURA PENTRU TOȚI



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe