OraNoua.ro
Publicat în 21 octombrie 2015, 18:26 / 600 elite & idei

Vasile Iuga: „URSS a însemnat puterea sovietelor și electrificare, Europa înseamnă Uniunea Energetică și interconectarea conductelor de gaze”

Vasile Iuga: „URSS a însemnat puterea sovietelor și electrificare, Europa înseamnă Uniunea Energetică și interconectarea conductelor de gaze”

Dacă s-a spus despre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) că înseamnă puterea sovietelor și electrificarea țării, atunci se poate spune că Uniunea Europeană înseamnă Uniunea Energetică a statelor membre UE și interconectarea sistemelor naționale de conducte de transport de gaze naturale din Europa, a declarat directorul general pentru Europa de Sud-Est al firmei de consultanță PwC, Vasile Iuga, la o conferință pe teme energetice.

„S-a spus că URSS înseamnă puterea sovietelor plus electrificare, noi spunem că Europa înseamnă Uniunea Energetică și interconectarea conductelor de gaze naturale”, a spus Iuga, în finalul intervenției sale din deschiderea conferinței „Uniunea Energetică. Priorități energetice regionale concurente, nevoi convergente. Care este viitorul strategiei europene pentru securitate energetică?” din cadrul Bucharest Forum 2015, organizat de Institutul Aspen, la care au mai participat vicepreședintele Comisiei Europene (CE) pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, ministrul Energiei Andrei Gerea și Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinari speciale și reprezentant special pentru securitate energetică al Guvernului României

Iuga l-a parafrazat astfel, mai mult sau mai puțin ironic, pe liderul URSS Vladimir Ulianov Ilici Lenin, care, într-un discurs susținut în 1920 la Kremlin, a spus: „Comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificarea întregii țării, devreme ce industria nu se poate dezvolta fără electricitate”.

„Congresul Sovietelor va discuta un raport asupra electrificării Rusiei, astfel încât să punem pune la punct aspectele tehnologice ale unui plan cuprinzător de reabilitare a economiei naționale despre care am mai vorbit. Nu se poate vorbi despre reabilitarea economiei naționale și nici despre comunism decât dacă punem Rusia pe o bază tehnologică mai înaltă decât cea care a existat până acum. Comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificarea întregii țării, devreme ce industria nu se poate dezvolta fără electricitate. Este o sarcină pe termen lung, a cărei îndeplinire va dura cel puțin 10 ani, cu condiția implicării unui număr mare de experți în tehnologie”, a spus Lenin în 1920.

Creșterea capacității de interconectare a sistemelor naționale de transport de gaze naturale din Europa, prin asigurarea fluxului bidirecțional al gazelor în interiorul Uniunii și între statele membre, este unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Energetice, în vederea sporirii securității aprovizionării și independenței energetice a UE, prin diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea dependenței de importurile de gaze din Rusia.

În prezent, gigantul rus de stat Gazprom asigură circa un sfert din consumul anual de gaze naturale ale UE, însă gradul de dependență gazeiferă de Rusia diferă foarte mult în interiorul Uniunii. Astfel, dacă România este pe cale să renunțe cu totul la importurile de la Gazprom, alte țări sunt aproape 100% dependente de gazele rusești.

profit.ro

Ultima ora:

ObservatorOana Șerban: Biopolitica azi – Cum ne controlează statul în numele siguranței?

PoliticVictor Negrescu: UE mai face un pas important – apărarea europeană primește un nou cadru de finanțare

EconomieRadu Hanga: Trebuie să începem să vorbim cât mai simplu despre investiţii şi să avem produse potrivite fiecăruia pentru a creşte lichiditatea

ExternOvidiu Nahoi: Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni

SocialAndrei Muraru: Revoluția lui Nawaf. În memoria lui Nawaf Salameh, un vizionar care a pus suflet în promovarea României

EvenimenteHoria Răzvan Botiş a primit premiul „In Memoriam Bogdan Gavrilă”

EditorialGrațian Mihăilescu: Ce-ar fi dacă Bucureștiul s-ar schimba în doar două zile? Soluții concrete, inovatoare și inspiraționale pentru un viitor urban mai verde și sustenabil la festivalul care reinventează relația oamenilor cu mediul urban

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, pr. prof. Ion Buga (sezonul 5, episodul 11)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe