de Vasile Pușcaș

Actuala criză epidemică a pus decidenții politici, statali, corporatiști la grele încercări. În rândurile de față ne vom referi sumar la primele două categorii. Aceasta pentru că ei s-au exprimat cel mai des, în ultimele săptamâni, despre subiectul respectiv. Câțiva lideri statali au susținut că, în vremea de criză pe care o străbatem, sunt necesare decizii rapide, motiv pentru care ei se ghidează predominant după impulsurile instinctuale proprii și metode autocratice. Pentru ei, știința doar explică soluțiile pe care le-au propus, uneori susținând și că au fost inspirați de Divinitate. Alți diriguitori de state și/sau guverne, probabil cei mai mulți, vor să convingă că au luat deciziile de criză după consultarea cu experți, specialiști, oameni de știință etc. Și unii și ceilalți cred că anunțând recursul la știință dovedesc cetățenilor că au luat deciziile cele mai bune.

Din Antichitate și până în zilele noastre, conducătorii de popoare, națiuni, state au avut în preajmă sfetnici, consilieri. Rolul acestora era de a împărtăși liderilor din experiența lor, iar când aceasta se îmbina cu statutul de învățat erau și mai prețioși. După epoca Renașterii, cercetarea științifică s-a individualizat tot mai mult ca preocupare de bază a cunoașterii care s-a extins tematic și spațial. În Tratatul despre îndreptarea intelectului, Spinoza propunea îndreptarea tuturor științelor „spre o singură țintă și un singur scop, anume, de a ajunge la perfecțiunea umană supremă”. Să nu ne imaginăm că liderii din lumea de astăzi urmează îndemnul filosofului din sec. al XVII-lea! Dar merită să reținem că încă din vremea acestuia importantă era cunoașterea care își extrăgea seva din toate științele, nu doar din una singură. Iar la cunoaștere se ajungea prin „îndreptarea intelectului spre a-l face să înțeleagă lucrurile și a-l feri de erori”. Așadar, cuprinsul științelor trebuia trecut prin elaborarea intelectului, gândire, ”cugetarea adevărată”(Spinoza) pentru a ajunge la “idei clare și distincte”. De atunci, regii, împărații, șefii de state și de guverne, alți demnitari implicați în macrodecizii de țară etc. au adus lângă ei savanți și cercetători științifici pentru a demonstra cetățenilor că exercitau o conducere „luminată”. Lucrurile au devenit tot mai complicate de la sfârșitul sec. al XIX-lea deoarece științele, cercetarea și inovarea au luat un avânt nemaiântâlnit până atunci. Astfel că, la sfârșitul Primului Război Mondial, liderii Marilor Puteri au dus cu ei, la Conferința de Pace de la Paris, echipe pluridisciplinare de experți, universitari, cercetători care să studieze, analizeze și propună soluții la multiplele probleme internaționale care se prefigurau. Iar de atunci, procesele decizionale politice și statale, dar nu numai acestea, au pretins că s-au bazat și pe concluziile științelor, având un grad ridicat de raționalitate.

Liderii de astăzi invocă mereu știința sau ies în conferințe de presă împreună cu unul sau mai mulți reprezentanți ai științelor medicale. Uneori, au delegat chiar oamenilor de știință managementul „bătăliei cu virusul”. Scopul acestor referințe la știință este de a arăta că ei au făcut tot posibilul pentru apărarea cetățenilor, au luat decizii raționale, eficiente și credibile (Grigore Moisil spunea că statistica era folosită uneori pentru a face minciunile verosimile). Ceea ce a scăpat liderilor de azi, cu foarte puține excepții, este faptul că această criză pandemică a sosit pe fondul existenței pe toate continentele a unor grave probleme economice, sociale și chiar politice. Ceea ce înseamnă că „atacul” virusului s-a produs nu doar asupra sănătății oamenilor, ci a afectat aproape concomitent și domeniile menționate, contagiunea crizei extinzându-se global și societal. Iar dacă nu va fi gestionată adecvat, această criză ar putea duce europenii spre un șoc. Aspect care nu mai este doar în portofoliul profesional și științific al medicilor și științelor medicale(tot respectul și cea mai înaltă apreciere pentru medicii și tot personalul sanitar care și-au făcut datoria exemplar). Aici se impunea ca liderii guvernamentali și ai autorităților locale să aducă la masa deciziei, încă de la debutul crizei, nu doar expertiza consacrată a celor din domeniul sănătății, ci și a altora, precum economiști, sociologi, pedagogi, psihologi, istorici etc. pentru a obține cunoașterea cât mai profundă a interacțiunilor sociale generate de epidemie. Adică să facă uz de ceea ce se recomandă în ultimele decenii pentru managementul politicilor publice și guvernării-cunoașterea produsă de comunitățile epistemice.

O comunitate epistemică este o grupare sau o rețea profesională preocupată de cercetare științifică și producerea cunoașterii necesare formulării politicilor publice și managementului acestora, guvernării și gestionării crizelor. Procesul decizional este în atenția unor astfel de comunități epistemice, motiv pentru care liderii politici și statali le asociază ca grupuri/instituții de consiliere. Este evident că liderii lucizi au interesul emiterii unor decizii care să fie nu doar raționale, dar și eficiente, iar pentru etapa implemetării lor să obțină încrederea și susținerea cetățenilor. Sunt și cazuri în care guvernele își crează propriile comunități epistemice, în mod normal pentru a servi constructiv procesului decizional, dar ele pot fi folosite și pentru a servi interselor politice personale ale liderilor. Situație în care politicienii afirmă că doar ei cunosc realitatea, savanții trăind în lumea ideilor(ca și cum ideile, valorile nu ar fi parte a realității!). Tentative de acest gen s-au văzut recent în multe state, inclusiv în România.

Lumea în care trăim este deosebit de complexă, interdependențele sunt numeroase și variate, iar „practica vieții și a societății” (Spinoza) are nevoie imperioasă de „cugetarea adevărată” care să permită distincția clară între adevăr și ficțiune. De aceea, liderii politici și statali dedicați binelui public recurg la consilierea unora dintre cei mai buni experți și comunități epistemice validate pentru ca prin știință să ajungă la cunoașterea realității. Rezultatul acestei asocieri depinde întotdeauna și de un aspect calitativ-cât de cinstiți și corecți sunt actorii decizionali amintiți, inclusiv experții! Context în care întreb: când va ajunge România să fie guvernată rațional, constructiv, pentru a servi interesul real al Țării și nu doar al politicienilor și decidenților ei?

www.cotidianul.ro