de Prof. Dr. Vasile Pușcaș

„Este incredibil că ați reușit!”

La sfârșitul anului 2000, românii au primit iarăși o veste proastă: nici de data aceasta nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene.Deja bulgarii se bucurau de acest drept,ca și cetățenii celorlalte state candidate.România primea încă o dată eticheta de „oaia neagră” a Europei! Despre acest fapt știam când desemnatul prim-ministru Adrian Năstase mi-a propus să fiu negociatorul-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană.Ceea ce nu știusem,în acel moment,era ca șansa ca România să obțină o decizie pozitivă,la sfârșitul anului următor,depindea de conținutul unui chestionar care trebuia să ajungă la Comisia Europeană până în 15 ianuarie 2001.Despre astfel de cerință am aflat doar cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2000,când noul Guvern Năstase nici nu era  aprobat oficial. Conștientizând faptul că se contura o situație de criză, l-am informat pe primul-ministru desemnat. Reacția acestuia a fost una rațională:„Domnule profesor, mă tem că va trebui să tot rezolvăm situații de criză.Te rog fă ceva, românii sunt deja frustrați de aceste refuzuri repetate de eliminare a vizelor, iar cetățeanul de rând va percepe Europa mai realist dacă va avea dreptul să circule neîngrădit în Uniunea Europeană”. Așa era. Și eu  simțisem că românii erau de-a dreptul jigniți de un astfel de tratament „european”. Așadar am pornit să fac ce am crezut de cuviință.

În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”. Repet, eu eram doar desemnat ca negociator șef al României, nu proveneam din sistemul administrației centrale și nici nu relaționasem cu fostul Executiv de la București. Deci,eram într-o postură dezavantajoasă și, probabil, nu puteam obține ușor încredere din partea unor oameni care aparțineau unei anumite culturi organizaționale, fără să spun că ar fi avut interese diferite. Am reușit să obțin respectivul document de la Bruxelles doar cu o zi înainte de formalizarea noului Guvern(28 dec.2000).Când am văzut chestionarul,un adevărat volum masiv, și am realizat ce trebuia făcut până în 15 ianuarie 2001,am văzut negru în fața ochilor. Dealtfel, mi s-a și spus că atunci când am depus jurământul ca ministru eram livid și cu gândurile în altă parte. Se prea poate, nu aveam în gând decât imensitatea muncii care trebuia depusă în plină perioadă de Sărbători cu niște instituții și oameni care nu se arătau deloc cooperanți, să nu spun solidari cu obiectivul meu-trimiterea chestionarului la Bruxelles până în 15 ianuarie 2001.

Hotărât să petrec Sărbătorile prin muncă (deh!proveneam din „lumea veche”) și având deja experiența din Washington, D.C. de a opera „cu marfa clientului”, deci cu resursele care-mi erau desemnate, am constituit rapid un grup de lucru interministerial și pe lângă coordonarea echipei m-am concentrat pe evaluarea „din mers” a răspunsurilor și documentelor argumentative, așa încât sa obtin un timp cât mai bun. Principala piedică cu care m-am întâlnit pe toată durata a fost atitudinea și mentalitatea celor cu care lucram. Le ceream rezultate de calitate într-un cadru temporal programat riguros. Pe lângă faptul că uneori răspunsurile erau pe lângă subiectul întrebării, cei mai mulți colaboratori ziceau că ei nu vor lucra decât în „programul oficial de birou”, că va fi bine dacă răspunsurile la respectivul chestionar vor ajunge la Comisia Europeană și după 15 ianuarie 2001,doar să ajungă!

Până la urmă am reușit să creem un spirit de echipă și s-a lucrat responsabil zi și noapte, documentul fiind finalizat, în varianta electronică,în 15 ianuarie 2001, doar cu două ore înainte de încheierea programului de activitate la Comisia Europeană. Am apăsat pe butonul „Enter” în jurul orei 16 și am repetat operațiunea după un sfert de ceas pentru a fi sigur că textul respectiv a fost transmis. Am sunat imediat și la șeful de unitate(Comisia Europeană) care era „destinatarul” documentului pentru a-l avertiza despre transmiterea documentului României.Nu mi-a răspuns decât după aproximativ o oră:„Am primit documentul, mi-a confirmat partenerul din Bruxelles. Este incredibil că ați reușit! Să vă spun drept, noi consideram deja că România nu va mai trimite răspunsurile.Dar, probabil, a continuat el, s-a schimbat cultura politică la București!”.

Eram mulțumit că documentul a fost înregistrat la timp de Comisia Europeană și nu am răspuns decât foarte scurt:„Da,sper să se schimbe cultura politică în București”.

Așa a început negocierea obiectivului de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii români în statele Uniunii Europene, care a avut o finalitate mult-așteptată:decizia Consiliului JAI, din 7 decembrie 2001, de eliminare a vizelor pentru români,începand din 1 ianuarie 2002. A fost doar una din secvențele tematice ale negocierii aderării României la Uniunea Europeană.

Congresul e cheia, nu Casa Albă

Rememorând  acest episod nu pot omite să reamintesc faptul că și astăzi cetățenii României așteaptă o decizie favorabilă privind dreptul de a călători, fără viză, în SUA.Cum marea majoritate a cetățenilor statelor membre ale UE beneficiază deja de acest drept, este de ințeles frustrarea românilor, mai ales că zilnic oficialii din București remarcă relațiile politice excelente cu SUA și Parteneriatul strategic americano-român.Doar că decizia americană pentru acest deziderat al nostru nu depinde doar de Casa Albă, ci și de Congresul SUA.

Și nu e suficientă doar o negociere bilaterală, ci si una multilaterală(europeană). Degeaba ar face promisiuni demnitari ai Pentagonului sau Departamentului de Stat,dacă guvernanții României  nu-și corelează bine argumentele cu stările rele din țară și mai ales nu conving aleșii din Capitol Hill că este și în interesul american ca românii să aibă dreptul să meargă fără viză în SUA. Abia în ultima periodă de timp am observat că Ambasada României în SUA face drumuri mai frecvente spre Congresul american, dar mai trebuie ca și Bucureștii să aducă un sprijin consistent,iar cetățenii români au nevoie de o explicare clară a ceea ce înseamnă drepturi și îndatoriri, atât în țarî cât și înafara ei.Iar liderii și diplomații români ar putea conștientiza și operaționaliza mai eficient statutul României de membru al UE, nu doar al NATO, în negocierile care urmăresc finalitatea eliminarii de către SUA a vizelor pentru cetățenii români care sunt și cetățeni europeni. Din păcate, până recent, percepția era că Bucureștii au frecventat insuficient calea europeană, după cum au fost evitate și alte resurse care ar fi putut crește capacitatea României de negociere,pentru atingerea obiectivului amintit. Așa că rămânem, pe mai departe, cu speranța că negociatorii români vor adopta o strategie și formulele care să ducă și la decizia eliminării vizelor pentru cetățenii europeni cu pașaport de România care intenționează să călătorească în SUA. Efortul negocierilor cu UE pentru eliminarea vizei pentru cetățenii români care călătoreau în statele europene,derulat în urma cu un deceniu și jumătate, demonstrează că s-ar putea obține un rezultat favorabil și la Washington,D.C.

Vasile Pușcaș este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde susține cursuri la disciplinele Relații Internaționale , Negocieri internaționale, Negocieri europene. Din 2011 este Profesor Jean Monnet Ad Personam. Începând cu anul 2000, este profesor la International University Institute of European Studies (IUIES) în Gorizia/Trieste (Italia). Este membru în Board-ul mai multor organizații profesionale din domeniul Relațiilor Internaționale, precum Institutul de Diplomație Culturală din Berlin, European University Institute din Florența, Institute for International Sociology din Gorizia.

Între 1991 și 1994 a fost diplomat al României, în New York și Washington, D.C. Din decembrie 2000 până la sfârșitul negocierilor de aderare cu UE (dec. 2004), a fost Negociatorul Șef al României, membru al Guvernului României. Între 2000 și 2008 a fost membru al Parlamentului României. Între dec. 2008-oct.2009 a fost ministru al Afacerilor Europene în Guvernul României.