Matei Bogdan
Publicat în 10 iunie 2020, 11:48 / 269 elite & idei

Vasile Pușcaș: „În 1920, liderii unguri trăiau cu speranța că la Trianon le va fi recunoscută doctrina medievală a Coroanei Sf. Ștefan”

Vasile Pușcaș: „În 1920, liderii unguri trăiau cu speranța că la Trianon le va fi recunoscută doctrina medievală a Coroanei Sf. Ștefan”

În cruntul an 2020, cu toate tragediile provocate de virusul unor lilieci chinezești, România își găsește o perioadă de respiro pentru a sărbători Centenarul Tratatului de la Trianon, evenimentul istoric fără precedent, prin care dreptatea poporului român a fost scoasă la lumină, grație unui principiu revoluționar al președintelui american, Woodrow Wilson: autodeterminarea națională și organizarea proprie în state naționale. Poate niciodată în istorie, un președinte de peste Ocean nu a avut un rol mai mare în organizarea politică a Europei central-răsăritene, decât la Conferința de Pace de la Paris, din 1919-1920. De aceea, va rămâne pe veci în cronici adevărul că America a ajutat direct la crearea și recunoașterea internațională a României Mari. Profesorul de istorie Vasile Pușcaș povestește, pentru cei care știu mai puține, evenimentele de acum un secol.

Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918”

  • Pe 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Școala românească de astăzi abia dacă mai amintește elevilor despre evenimentul de acum un veac. Vă rog să faceți o prezentare generală a faptelor.
  • În după amiaza zile de 4 iunie 1920, la orele 16,30, a fost semnat, în palatul MareleTrianon, care făcea parte din complexul Versailles, lângă Paris, Tratatul de la Trianon. Era cel de-al patrulea tratat din seria celor elaborate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), consemnând încheierea Primului Război Mondial și propunând aranjamente internaționale care urmau a se derula de atunci încoace. Toate aceste instrumente juridice internaționale au avut la bază o concepție despre felul în care ar fi trebuit să se desfășoarerelațiile între state – bilaterale, regionale, multilaterale – concepție expusă în Pactul Societății NațiunilorDe altfel, părțile semnatare ale acestor tratate postbelice, cunoscute împreună sub denumirea de “Sistemul de la Versailles”, au agreat și înființarea unei organizații internaționale – Liga/Societatea Națiunilor (precursoarea Organizației Națiunilor Unite de astăzi) – care a intenționat să gestioneze raporturile dintre state, în conformitate cu dreptul internațional, scopul principal fiind menținerea păcii în Europa și în lume.Tratatul de la Trianon conținea 101 articole, structurateîn patru părți, conform unei organizări tematice. Prima parte (art.1-26) a inclus textul Pactului Ligii/Societății Națiunilor care, așa cum menționam, a fost deschizător al tuturor tratatelor Sistemului de la Versailles. A doua parte (art.27-35) a desemnat frontierele Ungariei care sunt și actualele granițe ale statului vecin. Articolul 27 din Tratata precizat frontiera ungaro-română care este și astăzi granița între România și Ungaria. Acest segment al doilea al tratatului a fost în acest fel numerotat pentru că Ungariei atunci i-a fost recunoscutăindependența, devenind subiect al dreptului internațional ca entitate juridică distinctă. Știm că anterior fusese un teritoriu (chiar dacă se numea regat) al Imperiului Austro-Ungar, destrămat la sfârșitul conflagrației mondiale.Partea a treia (art.36-78) s-a referit la aspectele europene, clauzele sale descriind cadrul raporturilor Ungariei cu statele învecinate, având o importanță deosebită pentru întreaga regiune a Europei Centrale, cu ramificații certe și pentru zona sud-est europeană. Tot aici au fost cuprinseproblemele foarte sensibile ale minorităților și cetățeniei, dar și proiecția dezvoltării comerțului, aspectele economico-financiare legate de statutul Ungariei, de stat succesor al dispărutului Imperiu Habsburgic, precum și chestiunile reparațiilor de război. Ultimele articole ale acestei părți prevedeau obligativitatea Ungariei de a restitui statelor vecine arhive, registre și titluri care aparținuseră adiministrațiilor teritoriilor încorporate de noile state naționale constituite/desăvârșite tot atunci în Europa Centrală. Cea de-a patra parte a tratatuluia fost despre zonele africane și asiatice, unde Monarhia habsburgică a fost implicată prin angajamente juridice bilaterale sau internaționale.
  • Fără Tratatul de la Trianon, ar mai fi avut vreo importanță istorică Adunarea de la 1 Decembrie 1918? Care a fost impactul istoric, politic și geografic al tratatului?
  • Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918, incluzând și Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec.1918). ”Căderea imperiilor” (austro-ungar, țarist, otoman), la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost rezultatul slăbiciunii lor structurale. Totodată, popoarele cuprinse în stăpânirea acestora au desfășurat o puternică luptă pentru autodeterminare națională și organizare proprie în state naționale. Acesta a fost unul dintre principiile fundamentale ale organizării păcii postbelice, pe care l-a susținut președintele S.U.A., Woodrow Wilson, dar chiar și revoluția rusă (1917). Fructificând atmosfera generată de acest context, românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat și-au proclamat opțiunea autodeterminării naționale și despărțirea de Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, în perioada martie-decembrie 1918, concomitent cu hotărârile asumate democratic, de a se uni cu statul român modern. După deciziile populare de la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918), Alba Iulia (1 dec.1918) a urmat legiferarea lor în Parlamentul României și decretarea Marii Uniri de către Regele Ferdinand. Aceste acte aveau uncaracter politic și juridic intern, dar, conform procedurilor sistemului internațional modern, ele trebuiau să fie recunoscute prin tratate internaționale, deoarece desemnau nu doar un actor juridic (stat), dar îi puneau și granițele sub apărarea dreptului internațional. Tratatul de la Saint-Germain (semnat de România în 10 dec.1919), Tratatul de la Neuilly (27 noiembrie 1919), Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) și Tratatul de la Paris (28 oct.1920) au fost instrumentele juridice internaționale care au confirmat procesul politico-juridic intern, de desăvârșire a unității național statale românești, i-au precizat granițele și le-au dat recunoaștere internațională. Revenind la Tratatul de la Trianon, acesta a continuat în plan internațional o procesualitate istorică națională și a completat-o cu recunoașterea juridică de către comunitatea internațională, un act absolut necesar pentru ca România post-1918să funcționeze legal în sistemul internațional. Nicolae Titulescu, unul dintre semnatarii Tratatului de la Trianon, în numele României, cunoscutul ministru al Afacerilor Străine al Guvernului de la București, a descris sugestiv acest aspect(1934): ”Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept cu mult mai reduse decât aceea pe care veacuri de conviețuire și de suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea de completări, decât ideea unei amputări.” Ce am mai putea adăuga astăzi, la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, este că, dintre cele patru instrumente juridice internaționale menționate anterior, acesta s-a dovedit a fi cel mai “rezistent”la tulburările regionale și internaționale, deoarece granițele româno-ungare se mențin pe linia trasată în 4 iunie 1920.

Tratatul de la Trianon a fost semnat de SUA, Anglia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, India, Franța, Italia, Japonia, Belgia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Siam-Thailanda și Cehoslovacia”

  • Care au fost cele 16 Puteri Aliate care au semnat, împotriva Ungariei, acest document, în Palatul Marele Trianon de la Versailles? Care au fost frontierele stabilite?
  • Tratatul de la Trianon a reglementat statutul Ungariei după Primul Război Mondial. Părțile semnatare ale tratatului au fost cele cinci Puteri Principale (Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic-Anglia și dominioanele Canada, Australia, ca parte a Commonwealth, Noua Zeelandă, Africa de Sud, India), Franța, Italia, Japonia șiPuterile Asociate (Belgia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Siam și Cehoslovacia). La ceremonia de semnare a tratatului (4 iunie 1920), din partea Puterilor Principale au participat ambasadori și plenipotențiari ai respectivelor state, cu excepția Franței care a semnat chiar prin președintele Consiliului de Miniștri, deținător și al portofoliului Externelor, fiind însoțit de miniștrii de Finanțe și Comerț-Industrie și de doi ambasadori. Din partea Puterilor Asociate au semnat tot plenipotențiarii acelor state, cu excepția noilor state din Europa Centrală, care au fost reprezentate la nivel de membri ai guvernelor (din partea României, delegația a fost compusă din Ion Cantacuzino, ministru de stat, și Nicolae Titulescu, fost ministru). Semnatarii tratatului din partea Ungariei au fost ministrul Muncii și Lucrărilor Publice, însoțit de un ministru plenipotențiar. Este de remarcat faptul că Tratatul de la Trianon a fost semnat la mai bine de un an după ce s-a creionat conținutul lui, atât datorită tulburărilor sociale și politice de la Budapesta, cât și intențiilor guvernului ungar de a tergiversa cât mai mult timpul până la semnare, sperând în sprijinul unora dintre Puterile Principale pentru obținerea unor clauze avantajoase politicienilor ungurisau chiar într-o schimbare de context european și internațional,care să blocheze demersul Conferinței de Pace în ceea ce privea Ungaria.
  • Ce granițe a stabilit Tratatul de la Trianon?
  • Având ca obiectiv stabilirea granițelor Ungariei, Tratatul de la Trianon a reglementat nu doar traseul frontierei româno-ungare, ci și al granițelor cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Cehoslovacia și Austria. În acest domeniu au fost și cele mai mari nemulțumiri ale Ungariei, deoarece liderii politici din Budapesta sperau să obțină și recunoașterea unor teritorii precum Transilvania, Banatul, Voivodina, Rutenia etc. ca aparținând statului ungar. Ceea ce a fost chiar contra principiului menționat anterior, care a călăuzit stabilirea frontierelor din Europa Centrală, la sfârșitul Primului Război Mondial. Inclusiv Ungaria a fost recunoscută ca stat național în consonanță cu acelasi fundament doctrinar și politic al autodeterminării naționale. Tratatul de la Trianon nu a avut înscrisă o dată de limitare/terminare a aplicării lui. Clauzele sale au fost alterate de aranjamentele Puterilor revizioniste-totalitare, care au dorit să modifice harta Europei, după 1938, dar acelea au fost abrogate de Tratatele de Pace din 1946-1947, după Al Doilea Război Mondial. Iar clauzele teritoriale trianonice au fost reconfirmate și prin Actul de la Helsinki (1975), dar și prin acorduri bilaterale ale Ungariei cu statele din zona central-europeană, după terminarea Războiului Rece (de ex. cu România, în 1996, Ungaria a semnat un astfel de tratat).
  • De ce a rămas Ungaria supărată pe acest Tratat, afimând că a fost o mare nedreptate pentru istoria ungurilor? Există vreun grup etnic, din fostul Imperiu Austro-Ungar, care a fost nemulțumit de conținutul Tratatului?
  • Așa cum spuneam, Tratatul de la Trianon a fost instrumentul juridic internațional care a recunoscut existența și independențaUngariei. Era firesc pentru liderii politici unguri să se refere insistent la acest document. Nu i-au făcut o primire bună, deoarece, stabilindu-se granițele statului ungar, au constatat că s-a aplicat principiul autodeterminării naționale și pentru ei, ca și pentru celelalte națiuni din Europa Centrală. Ori, liderii unguri trăiau cu speranța că le va fi recunoscută doctrina medievală a Coroanei Sf. Ștefan, care a stat la baza mitului Ungariei Mari. Doar cu aproximativ două decenii în urmă Budapesta organizase serbări “milenariste”, cu același laitmotiv al miticei Coroane a Sf. Ștefan, împânzind Europa și Statele Unite ale Americii cu acțiuni propagandistice gigantice pentru promovarea unei formule mistificate de „Ungarie Mare”. Iar după atâta mistificare și propagandă internă și internațională, liderii unguri nu se simțeau confortabil să recunoască faptul că veneau la întâlnirea cu problemele secolului al XX-lea cu atitudini total neadecvate. Mai ales că aveau o responsabilitate și în declanșarea războiului mondial. În consecință, și-au apărat ultraconservatorismul intern și imaginea externă printr-o îndârjită opoziție față de prevederile Tratatului de la Trianon. Așa s-a dezvoltat doctrina lor de politică externă pivotată în jurul revizuirii respectivului tratat, concepție care, cu anumite nuanțe, a supraviețuit la Budapesta până în zilele noastre. Dacă vorbim despre grupuri etnice care au ajuns în postura de minorități în noile state naționale din Europa Centrală, majoritatea acestora au înțeles noua situație și chiar s-au bucurat că au ieșit din “închisoarea naționalităților” care fusese fostul Imperiu Austro-Ungar. Până și austriecii care, după terminarea Primului Război Mondial, credeau că le-ar fi mai bine dacă ar intra în componența Germaniei, au realizat că starea postbelică cerea și un efort de adaptare, iar până la urmă au gestionat evoluția Austriei spre ieșirea din criză și angoasele psiho-politice. În schimb, aristocrația ungară a sperat că va putea lua locul elitei imperiale de la Viena și a continuat nu printr-o adaptare la noile concepții politice și de stat ale Europei, ci au menținut opțiunea cantonării într-un trecut pe care nici măcar nu-l puteau explica rațional, ci doar emoțional. Și astfel s-a ajuns ca Budapesta să devină un centru al revizionismului în Europa Centrală, fiind dispusă la compromisuri periculoase în fața Puterilor fasciste și comuniste.

Prin Diktatul de la Viena, din 1940, Ungaria nu a revizuit Tratatul de la Trianon, ci s-a înfeudat Germaniei naziste și Italiei fasciste, cochetând și cu revizionismul Moscovei”

  • Ce a reprezentat Diktatul de la Viena pentru Ungaria? Dacă, printr-o mare nedreptate, ar mai fi valabil și în ziua de astăzi, ar fi încetat Ungaria să cheltuiască miliarde pentru anularea Trianonului? Ar fi fost mulțumită?
  • Dacă vă referiți la Dictatul de la Viena (30 august 1940), prin care Puterile fasciste ale epocii au forțat România să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, atunci știm că Budapesta nu a fost mulțumită, aspirând să încorporeze toată provincia. Prin această acțiune, s-a spus că a reușit o revizuire parțială a Tratatului de la Trianon, în relația cu România, dar au folosit același context european pentru amodifica granițele și cu Cehoslovacia, cu Iugoslavia etc. În fapt, prin acel demers nu au revizuit Tratatul de la Trianon, ci Budapesta s-a înfeudat Germaniei naziste și Italiei fasciste, cochetând și cu revizionismul Moscovei. Ceea ce nu a rezistat decât până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Coaliția Națiunilor Unite a readus fruntariile Ungariei la situația din 1938 și, prin aceasta, a dat semnalul că viitoarele tratate de pace vor reconfirma designul teritorial din Tratatul de la Trianon. Ceea ce s-a și întâmplat la Conferința de Pace de la Paris (1946-1947), când, cu toate mistificările reânnoite ale Ungariei, întregul teritoriu al Transilvaniei a fost reconfirmat ca aparținând României.
  • În cadrul Consiliului Celor Patru Mari (SUA, Franța, Anglia și Italia), a fost enorm rolul oamenilor de știință și al specialiștilor. Nu a existat până atunci, și nici după aceea, un rol mai mare al acestora în politica internațională. De ce nu acceptă Ungaria rezultatul obținut în mod obiectiv de acești specialiști?
  • Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) a însemnat și prima cea mai importantă participare a Statelor Unite ale Americii la stabilirea aranjamentelor europene și ale sistemului internațional. Casa Albă și Departamentul de Stat obișnuiseră, până la Primul Război Mondial, să fie atente la analizele și strategiile de politică internațională ale Marii Britanii. Decizând să se angajeze în războiul mondial, președintele Wilson a intenționat să propună Europei și lumii o concepție despre pace și restructurarea sistemului internațional. Cele “14 Puncte” (8 ian.1918) proclamate de peședintele american au arătat cât de complexă era lumeape care dorea să o remodeleze. De aceea, la Conferința de Pace de la Paris, președintele Wilson a fost însoțit de un grup impresionant de experți, universitari, specialiști în geografie, istorie, sociologie, drept, antropologie etc. Aceștia au lucrat împreună cu experții Franței și ai Marii Britanii pentru clarificarea nu doar a subiectelor demografice și entice, referitoare la trasarea frontierelor noilor state naționale din Europa Centrală, ci și la sugerarea soluțiilor la problemele economice, sociale, infrastructurale etc. Respectivele grupuri de experți au propus liderilor Celor Cinci Mari Puteri formulele pe care le-au considerat a fi cele mai corecte și fezabile, atât din punct de vedere etnic, cât și ale perspectivelor de evoluție socio-economică ale statelor din regiune. Astfel, și-au dat seama atât experții menționați, cât și tot mai mulți politicienioccidentali, că statele din zonă nu puteau conține 100% doar o singură națiune, că minoritățile naționale vor fio realitate care va necesita o abordare atentă și susținută pe principii democratice. Cu același prilej, Occidentul a sesizat și mai pregnant că discursul politic al liderilor de la Budapesta era îndepărtat de condițiile concrete din aria central europeană.

Probabil, România Mare nu ar fi existat, dacă Regina Maria nu s-ar fi dovedit o adevărată <femeie de stat> ”

  • Comisia de investigare din 1917 a redactat peste 20 de studii, în care recunoșteau dreptul poporului român la unitate național-statală. De ce, la un moment dat, a ajuns România să riște pierderea Transilvaniei? De ce Franța l-a enervat atât de mult pe primul ministru I.I.C. Brătianu, iar „Tigrul” Clemenceau părea să fie contra României?
  • România, la acea vreme, era încă un stat modern foarte tânăr, cu instituții în curs de cristalizare și maturizare. Delegația României la Conferința de Pace de la Paris a beneficiat de serviciile de documentare ale Ministerului Afacerilor Străine care, uneori, consultau și specialiști din universități și institute de cercetare științifică. Din experiența Areopagului internațional de la Paris, de după Primul Război Mondial, decidenții români au învățat și lecția necesității bunei pregătiri a argumentării politice în negocierile internaționale, iar pentru Conferința de pace de după Al Doilea Război Mondial au avut aportul documentărilor, analizelor, studiilor așa-numitului Birou al Păcii, care fusese înființat încă din 1942. Dar aș menționa faptul că cei mai mulți diplomați ai României aveau o pregătire foarte bună juridică, economică, istorică și culturală. În plus, premierul I.I.C.Brătianu, conducătorul Delegației României, până la mijlocul anului 1919, avea o cultură politică și istorică de excepție, ceea ce a și impresionat la Paris, dar nu i-a atras simpatie. Demnitarul român a avut și “neinspirația” de a nu accepta fără argumente propunerile liderilor Marilor Puteri. La un moment dat, orgoliile lui Clemenceau, văzut și ca marele învingător al Marelui Război, s-au ciocnit de orgoliile liderului României și asperitățile au fost sporite de antipatia pe care francezul i-o purta românului din ultima faza a războiului, când Brătianu nu a răspuns întocmai imperativelor strategiei militare a Franței, deoarece nu primise sprijinul promis de Puterile Aliate și chiar de Franța. Brătianu a și demisionat din fruntea Delegației României, pentru că idiosincraziile sale ajunseseră, la un moment dat, să blocheze înaintarea negocierilor României. Nu e mai puțin adevărat că Brătianu a încercat să-și folosească postura de la Conferința de Pace pentru a influența anumite conduite partidiste din țară, ceea ce i-a șubrezit capacitatea de negociere internațională. Dar influentul politician de la București a fost mereu ancorat în problematica negocierilor de la Paris chiar și după ce a părăsit poziția oficială din Delegația României.
  • În această situație, politicienii români și regele Ferdinand au hotărât s-o trimită pe Regina Maria la Paris. Care a fost, în final, rolul Reginei?
  • Se pare că ambasadorul francez Saint-Aulaire a avut inițiativa organizării vizitei Reginei Maria la Paris și Londra (martie-aprilie 1919). Acesta a sesizat situația de blocaj în comunicareadintre premierul Brătianu și liderii Marilor Puteri, la Conferința de Pace de la Paris. Îndeosebi Clemenceau a fost foarte iritat de Brătianu, deoarece acesta făcea mereu apel la textul acordului României cu Antanta, din 1916, pe când premierul francez îi spunea că România a încălcat acea înțelegere prin încheierea tratatului cu Germania (mai 1918). Acesta a fost contextul care a generat o acțiune de lobby extern a statului român, care a fost într-adevăr eficientă, realizată pentru interesul general al României, iar nu doar pentru imaginea vreunui lider politic ori șef de guvern/stat. Nu aș vrea să intru în detaliile călătoriei și activităților Reginei Maria în cele două capitale europenedeși acestea ar fi o istorisire cu importante învățăminte și pentru liderii României contemporaneRegina a fost atunci adevărata “față a României”, cum relata chiar ea la câțiva ani distanță de acele evenimente. Sau, cum am zice azi, a reprezentat imaginea României, brandul nostru de țară într-o importantă reuniune internațională.
  • Politician și om de cultură, Constantin Argetoianu a fost atât de impresionat de reușita Reginei, afirmând: „Probabil, România Mare nu ar fi existat, dacă regina nu s-ar fi dovedit o adevărată „femeie de stat”. Vă rog să evocați câteva scene de la Paris și Londra.
  • Nu doar C. Argetoianu a fost impresionat de ceea ce a făcut Regina Maria la Paris și Londra, în 1919. Acest episod istoric are și relatărideosebite în presa și memorialistica vremii (apropo, pregătirea de presă a acestei vizite regale neoficiale poate fi un exemplu de urmat astăzi și pentru eventuale demersuri de lobby pentru Țară). Regina României a demonstrat nu doar farmec personal, naturalețe, inteligență educată, creativitate, cultură europeană, talent de comunicare politică și diplomatică (modernă și imperială), persuasiune și mai ales o dedicare impresionantă pentru interesele fundamentale ale României Mari și ale tuturor românilor. Unul dintre colaboratorii lui Clemenceau, care a întâmpinat-o la întâlnirea cu premierul francez, a descris-o astfel:Avea o alură deosebită, o adevărată alură de regină-înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o adevărată doamnă și se impune întotdeauna”. La acestea se adăuga o mare simplitate și o bunătate extremă cu tot anturajul său. A reușit să treacă de obstacolele reticenței premierului Clemenceau și a președintelui Wilson, restabilind căile comunicării de negociere cu Marile Puteri, pe care Brătianu trebuia să le fructifice. Până la urmă, însuși “Tigrul” (așa era supranumit Clemenceau) a mărturisit impresia pe care i-a făcut-o Regina României, transmițându-i șefului Legației românești la Paris următorul mesaj:”O Regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareșalul Foch în persoană(mareșalul Foch era atunci șeful Armatei Franței).

Când trupele lui Bela Kun au început atacul asupra Armatei Române, aceasta a trecut la ofensivă și a continuat până când au eliberat Budapesta de hoardele bolșevice”

  • În timpul discuțiilor de la Trianon, trupele ungare nu au plecat din Transilvania. Ca urmare, Armata Română le-a atacat și a cucerit Budapesta, eliminând guvernul bolșevic al lui Bela Kun. Cum a fost privită acțiunea românească în Occidentul Europei?
  • Interpretând doar în sens propriu convenția militară de la Belgrad (13 noiembrie 1918), guvernul contelui Karoly a întreținut în Transilvania o atmosferă de confruntare. Când Puterile Aliate i-au reconfirmat că nu avea susținere în ceea ce întreprindea, a cedat puterea la Budapesta grupării bolșevice a lui Bela Kun, atât pentru a șantaja Occidentul, cât și pentru a atrage intervenția armatelor lui Lenin în zonă, sperând la o susținere din partea Puterii Sovietelor pentru realizarea aspirațiilor teritoriale ungare în aria Europei Centrale. Liderii Vechiului Regat au conclucrat bine cu conducătorii românilor transilvăneni și au ținut Armata Română în afara proceselor politice de autodeterminare națională din Transilvania. Odată cu adoptarea Rezoluției de la Alba Iulia (1 dec.1918) și întețirea acțiunilor militare dirijate de Consiliul Național Maghiar din Transilvania, combinate cu atacuri dinspre Ungaria, iar apoi ale trupelor lui Bela Kun, Armata Română a fost solicitată să se asocieze activităților Gărzilor Naționale Române din localitățile ardelene, pentru menținerea ordinii publice și respingerea grupurilor teroriste ungaro-bolșevice. Astfel că, având și impulsul Consilului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris, trupele române au trecut la operațiuni desfășurate în direcția Tisa. Iar când trupele bolșevice ale lui Bela Kun au început atacul asupra Armatei Române, aceasta a trecut la ofensivă și a continuat până când au eliberat Budapesta de hoardele bolșevice. De menționat că soldații români s-au retras din Ungaria atunci când același Consiliu Suprem al Puterilor Aliate a decis această operațiune, urmare a negocierilor cu gruparea lui Miklos Horthy (chiar amiralul Horthy a solicitat ca Armata Română să se retragă complet doar după ce vor fi fost eliminate total grupurile bolșevice înarmate din capitală și principalele centre ungare). Desigur, toate aceste eforturi militare ale României au generat costuri și demersuri suplimentare în țară și la Paris, nu de puține ori negocierile Delegației României find influențate de amintitul context militaro-politic central-european, din 1919.
  • Unii dintre marii istorici și politicieni români i-au compătimit pe unguri. Nicolae Iorga declara sentimental: „Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înțelegem durerile morale cele mari ale altora… Din suflet îi compătimim pe unguri”. Era necesară o astfel de declarație?
  • Nicolae Iorga a avut o înțelegere istorică a destinului Ungariei de după Primul Război Mondial. În fapt, el spunea că era explicabilă atitudinea ungurilor deoarece ei aveau o mentalitate de actor dominator în zonă, iar după război au fost puși în situația de a funcționa intern și internațional într-un sistem politic democratic. Iorga cunoștea cât de mult era impregnată substanța mistificatoare a propagandei aristocrației ungare în conștiința poporului de rând și considera că trecerea spre noul stadiu de evoluție al Ungariei va cere timp și efortul unei trasformări structurale, ceea ce, considera marele nostru istoric, nu se putea petrece ușor și fără convulsiuni. Dar, în niciun caz, Iorga nu a fost un susținător al politicii revizioniste a Ungariei!

www.cotidianul.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe