Adriana
Publicat în 6 decembrie 2021, 12:47 / 32 elite & idei

Vasile Pușcaș: Spun tuturor scepticilor din lume că România poate fi relansată!”

Vasile Pușcaș: Spun tuturor scepticilor din lume că România poate fi relansată!”
+ Observator •

Vasile Puşcaş, fostul negociator al aderării României la Uniunea Europeană, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, a comentat într-un interviu oferit ziarului Evenimentul Zilei influențele crescânde ale Budapestei în Ardeal, încurajate de atitudinea șefilor de la București. Va reuși noul Guvern condus de generalul Nicolae Ciucă să salveze țara? „Spun tuturor scepticilor din lume că România poate fi relansată!”, a subliniat profesorul Vasile Pușcaș.

Sabina Popescu: Sunteți unul dintre cei mai experimentați negociatori din diplomația românească – ați (re)negociat cauze importante, Clauza națiunii celei mai favorizate și aderarea României la UE. Ați spus că „în multe situații, negociatorul are o viață similară sportivului de performanță care se află într-un cantonament sever, adică depune un efort deosebit și suportă chiar privațiuni private”. Au reușit liderii politici să dea dovadă de abilități de comunicare și de rezistență la presiunile care apar în timpul discuțiilor politice? Care este imaginea dvs asupra negocierilor purtate între PNL, PSD și UDMR?

Vasile Pușcaș: Vă rog să mă credeți că încă nu mă simt confortabil să vorbesc despre implicarea mea în negocierile la care v-ați referit. Cert este că acelea au fost negocieri politico-diplomatice care au durat mai mulți ani, fiecare, și au avut o miză deosebită pentru România. Nu-mi amintesc, în ultimele două decenii, ca liderii României să mai fi promovat mize cel puțin la fel de mari, deși sunt convins că au existat oportunități deosebite care ar fi trebuit fructificate pe calea negocierilor europene sau/și internaționale. Așa încât nu am elemente concrete pentru evaluarea capacității de negociere a liderilor români contemporani nouă. Există însă unele studii despre puterea de negociere europeană a statelor membre care situează țara noastră la coada celor 27. Nici abilități de comunicare internațională nu au demonstrat conducătorii României, deși, har Domnului, lumea actuală a interdependențelor globale oferă prilejuri și solicitări nenumărate. De ce au avut liderii noștri o astfel de conduită? Este o întrebare la care probabil odată va trebui să găsim răspuns!

Vasile Pușcaș, despre „negocierile” PNL-PSD-UDMR

În ceea ce privește „negocierile” politice recent desfășurate de liderii unor formațiuni partidiste, cred că se potrivește mai mult exprimarea lui Dimitrie Gusti: au fost mai degrabă niște demersuri tranzacționiste ale unor grupuri de interese care nu de puține ori s-au manifestat clientelist. Tocmai de aceea am pus ghilimele la termenul negociere. Regret să spun, dar după mai bine de treizeci de ani de la tentativa de schimbare a regimului politic comunisto-ceaușist, politicienii folosesc foarte frecvent cuvântul negociere, însă practică doar târguiala sau pun la cale vreo operațiune tranzacționistă („băieții deștepți” din politică). Și procesul guvernării presupune negocierea, dar la noi se duce o luptă continuă pentru putere, apelându-se tot la târguieli și tranzacții pe termen scurt. În felul acesta sunt lăsate la o parte obiectivele importante ale guvernării, acelea care ar presupune angajarea actorilor procesului de guvernare în negocieri serioase. Numai în perioada negocierilor noastre de aderare la Uniunea Europeană au fost implicate partidele parlamentare în negocieri vizând actele de guvernare, îndeosebi în acelea care făceau parte din programul pregătirii țării pentru aderare. După ce s-au încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană au fost uitate acele practici care ar fi meritat a deveni componente fundamentale ale noii culturi politice din România. În fapt, suspectez că liderii noștri politici nici nu au dorit să-și schimbe năravurile vechi, să treacă într-o etapă nouă, modernă, eficientă de activitate politică.

Sabina Popescu: Aproape 90% dintre români sunt de părere că țara merge într-o direcție greșită. Vorbim despre date din cadrul unui sondaj realizat în prima săptămână a lunii octombrie. Ce a condus la acest fenomen, care a fost momentul în care lucrurile au început să degenereze în politica românească? Sunt voci care susțin că de 30 de ani nu au mai fost publicate astfel de cifre.

Vasile Pușcaș: România este stat membru al Uniunii Europene de aproape 15 ani. Cetățenii țării au avut așteptări enorme de la procesul integrării europene. Dacă aduceți în discuție aceste cifre teribil de ridicate ale insatisfacției românilor față de rezultatele procesului guvernării – căci de aici rezultă direcția de evoluție a societății -, vă rog să vă amintiți că, la începutul anilor 2000 și aproape în toată perioada negocierilor de aderare, aspirațiile românilor de a se integra în Uniunea Europeană erau tot la cote aproape astronomice (80%-90%). Acum rezultă o insatisfacție față de procesul guvernării din etapa post-aderare, cu o atitudine criticistă tot mai crescută față de guvernanții țării, chiar dacă încrederea în instituțiile europene și în Uniunea Europeană este superioară instituțiilor politice și statale de la noi. Mai mult, această dezavuare a efectelor guvernării interne s-a manifestat și printr-o atitudine nemaiîntâlnită în istoria ultimului veac – plecare din țară a circa unui sfert din populația activă (media de vârstă fiind 38 de ani), marea majoritate optând pentru o integrare socială și chiar culturală în mediile altor state din Uniunea Europeană.https://7690d6b1b4319bec76b56233dd9170d3.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Ce a condus la lipsa de încredere a românilor în clasa politică

Aș putea să fiu de acord cu termenul folosit de dumneavoastră, acela de degenerare, dar nu aș vrea ca acesta să primească un înțeles de procesualitate continuă și ireversibilă, care ar însemna că ne îndreptăm către un dezastru național și de țară. De aceea, eu aș vorbi de o etapă de degradare pe care sper să o putem opri și să trecem la o reconstrucție socială (implicit și politică). Personal, ca observator și istoric-participant, situez începutul acestei perioade de degradare socio-politică românească în etapa imediat următoare anului 2004, desigur preluând antecedente comportamentale din epoci istorice mai apropiate și mai depărtate. Din păcate, în primii ani după semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, liderii politici din România nu au mai dat importanță dezvoltării procesului integrării europene, pentru a maximiza beneficiile acestuia pentru cetățenii țării, exacerbând politicianismul și practicând o politică a conflictualității și disparităților de tot felul, acceptând ca foloasele aderării la Uniunea Europeană să vină doar prin contagiunea cu Piața Internă. Obiectivele fundamentale ale cetățenilor români au fost lăsate la o parte, iar în prim-planul activității politice s-au situat interesele de grup, partidele luând înfățișarea unor alcătuiri clientelare. Forțele productive naționale-umane și materiale au fost desconsiderate sau chiar deturnate. Bunurile publice, absolut necesare și obținerii bunurilor private, au fost neglijate și nu de puține ori disprețuite ori eliminate, ceea ce a cauzat cetățenilor țării nu doar prejudicii (a se vedea educația, sănătatea, infrastructura etc.), dar și un sentiment de nesiguranță a indivizilor, familiilor sau a unor grupări socio-profesionale. Acestea ar fi numai câteva dintre explicațiile situației pe care o percep acum cetățenii români.

Sabina Popescu: Poate fi un militar în fruntea Executivului soluția pentru finalizarea crize politice? Pot PNL, PSD și UDMR să construiască o echipă eficientă care să guverneze România – și cât timp va rezista ea?

Vasile Pușcaș: Sunt convins că vă referiți la contextul ultra-contemporan. Și atunci ar trebui adăugat fost militar, fost șef al Armatei Române și fost demnitar al statului român (ministru al apărării). În mod cert, guvernarea unei țări cere altfel de abilități decât conducerea militară și, în primul rând, disponibilitate și arta negocierii politice și diplomatice. În acest moment, eu nu am toate datele să pot demonstra în ce măsură aceste calități se regăsesc în persoana primului-ministru al guvernului României.

https://evz.ro/exclusiv-spun-tuturor-scepticilor-din-lume-ca-romania-poate-fi-relansata-vasile-puscas-despre-relatia-budapesta-bucuresti-si-degradarea-clasei-politice-i.html?fbclid=IwAR1EW-Q1z0WwzcOGMd0wYG2nTk_IS_bf4t2oPCfGhJBf-i716n9Kd64PeYQ

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe