Nu se împlinise nici o săptămână după atacarea Ucrainei de către Rusia și liderii politici de la Kiev au cerut oficial Uniunii Europene ca țara lor să fie primită în respectiva organizație. La scurt timp, au transmis astfel de cereri și liderii Georgiei și ai Republicii Moldova.

ADERAREA LA UE ÎN LOCUL INTERVENȚIEI NATO

Reacția instituțiilor de la Bruxelles, ca și a majorității conducătorilor statelor membre care aderaseră la Uniunea Europeană în ultimele două decenii, a oscilat între formulări legal-birocratice și efuziuni emoționale, indicându-se faptul că Uniunea păstra politica „porții deschise”, unii lideri ai statelor din preajma Ucrainei chiar subscriind solicitării de a se proceda cu cea mai mare repeziciune. Dar era evident pentru toată lumea că cererea intempestivă a liderilor de la Kiev a fost lansată ca o ancoră de salvare care să înlocuiască sperata, de către aceiași lideri ucrainieni, intervenție a NATO în conflict.

Cine i-a sfătuit să acționeze astfel, știindu-se că rapoartele despre modul raportării Kievului la Acordul de asociere cu Uniunea Europeană au fost cu multe probleme în anii de dinaintea izbucnirii conflictului armat, este o altă problemă care va fi deslușită cândva, acum neputând face decât unele presupuneri pe care le vom evita.

În orice caz, solicitarea ucraineană a introdus un ferment suplimentar de neliniște în Uniunea Europeană care putea acutiza alte crize pe care liderii europeni nici nu reușiseră să le rezolve. În plus, aducea noi probleme pe agenda europeană, exceptându-le pe cele legate de deciziile extinderii Uniunii Europene, care puteau limita capacitatea de operare a organizației la nivelul unor politici europene sau proiecte aflate în curs de lansare/realizare.

Inițiativa unei reuniuni informale a liderilor de state și guverne din Uniunea Europeană (10-11 martie 2022) a fost binevenită și merită să credităm Parisul (titular și al președinției rotative a Consiliului UE) cu acest demers, deși un Consiliu European era programat pentru 24-25 martie a.c. Dar dacă se prelungea dezbaterea cererilor Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în speculații geopolitice, incertitudini decizionale și declamații emoționale ale liderilor politici din Uniunea Europeană și nu numai, Bruxelles-ul s-ar fi îndreptat către deprecieri publice nedorite decât poate de unii actori din afara Uniunii.

Referitor la cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Declarația de la Versailles informează că deja s-a declanșat mecanismul de răspuns la respectiva solicitare, Comisia Europeană primind misiunea de a întocmi AVIZUL de reacție, în conformitate cu tratatele Uniunii și ținând cont de Acordul de asociere  semnat de cele două părți-Uniunea Europeană și Ucraina.

COMENTARII

Nu se împlinise nici o săptămână după atacarea Ucrainei de către Rusia și liderii politici de la Kiev au cerut oficial Uniunii Europene ca țara lor să fie primită în respectiva organizație. La scurt timp, au transmis astfel de cereri și liderii Georgiei și ai Republicii Moldova.

ADERAREA LA UE ÎN LOCUL INTERVENȚIEI NATO

Reacția instituțiilor de la Bruxelles, ca și a majorității conducătorilor statelor membre care aderaseră la Uniunea Europeană în ultimele două decenii, a oscilat între formulări legal-birocratice și efuziuni emoționale, indicându-se faptul că Uniunea păstra politica „porții deschise”, unii lideri ai statelor din preajma Ucrainei chiar subscriind solicitării de a se proceda cu cea mai mare repeziciune. Dar era evident pentru toată lumea că cererea intempestivă a liderilor de la Kiev a fost lansată ca o ancoră de salvare care să înlocuiască sperata, de către aceiași lideri ucrainieni, intervenție a NATO în conflict.

Cine i-a sfătuit să acționeze astfel, știindu-se că rapoartele despre modul raportării Kievului la Acordul de asociere cu Uniunea Europeană au fost cu multe probleme în anii de dinaintea izbucnirii conflictului armat, este o altă problemă care va fi deslușită cândva, acum neputând face decât unele presupuneri pe care le vom evita.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelinski, prezintă cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană

În orice caz, solicitarea ucraineană a introdus un ferment suplimentar de neliniște în Uniunea Europeană care putea acutiza alte crize pe care liderii europeni nici nu reușiseră să le rezolve. În plus, aducea noi probleme pe agenda europeană, exceptându-le pe cele legate de deciziile extinderii Uniunii Europene, care puteau limita capacitatea de operare a organizației la nivelul unor politici europene sau proiecte aflate în curs de lansare/realizare.

Inițiativa unei reuniuni informale a liderilor de state și guverne din Uniunea Europeană (10-11 martie 2022) a fost binevenită și merită să credităm Parisul (titular și al președinției rotative a Consiliului UE) cu acest demers, deși un Consiliu European era programat pentru 24-25 martie a.c. Dar dacă se prelungea dezbaterea cererilor Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în speculații geopolitice, incertitudini decizionale și declamații emoționale ale liderilor politici din Uniunea Europeană și nu numai, Bruxelles-ul s-ar fi îndreptat către deprecieri publice nedorite decât poate de unii actori din afara Uniunii.

Summitul de la Versailles, Sala Oglinzilor Foto Flickr

Astfel s-a ajuns la Declarația de la Versailles (11 martie 2022) a liderilor europeni amintiți. Reuniunea informală menționată și redactarea Declarației de la Versailles au prilejuit o armonizare mai bună a pozițiilor statelor membre față de conflictul ruso-ucrainean, au dat un răspuns solicitărilor de aderare ale celor trei țări care și-au exprimat dorința, constituind și un prilej de discutare și pregătire a subiectelor imediate și de perspectivă ale agendei europene. Ceea ce ar putea fi încă un argument în favoarea reformării procesului decizional european, al unei codificări mai potrivite a permanentelor interdependențe complexe europene.      

Referitor la cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Declarația de la Versailles informează că deja s-a declanșat mecanismul de răspuns la respectiva solicitare, Comisia Europeană primind misiunea de a întocmi AVIZUL de reacție, în conformitate cu tratatele Uniunii și ținând cont de Acordul de asociere  semnat de cele două părți-Uniunea Europeană și Ucraina.

Președintele Maia Sandu semnează cererea de aderare la UE a Republicii Moldova

Un astfel de AVIZ ar urma să fie prezentat și pentru cererile înaintate de Republica Moldova și de Georgia.

Pentru comparație, vă reamintesc faptul că România a înaintat cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar prima Opinie i-a fost prezentată în 1997, cu evaluare nesatisfăcătoare, la fel cum a fost și în 1998, 1999.

Tot pentru aducere aminte voi menționa faptul că România a primit statutul de stat candidat în decembrie 1999, tot într-un context geostrategic aparte, legat de situația din Balcani. Ceea ce nu a scutit-o de îndeplinirea criteriilor de aderare și nici nu i-a conferit un climat favorizant în procesul de negociere a aderării. Dimpotrivă!

Desigur, situația geostrategică în Europa Estică este astăzi deosebit de gravă și înțelegem solicitarea precipitată și aproape imperativă a Ucrainei, dar și liderii politici de la Kiev vor realiza că Uniunea Europeană este o organizație structurată instituțional și acțional pe tratatele pe care toate statele membre au promis să le respecte.

Continuare, aici.