de Victor Grigorescu

Administraţia publică şi birocraţia sunt necesare pentru a articula, pentru a pune în practică, viziunea noastră despre noi înşine priviţi ca o colectivitate, fie la nivel local, regional sau ca stat. În pas cu evoluţia societăţii româneşti în ultimii 25 de ani, se poate spune că sistemul administrativ românesc a fost, şi continuă să fie, sub imperiul tranziţiei.

Criticată adesea pentru lentoarea adaptării la noi standarde sau dimpotrivă, pentru arderea nejustificată a unor etape, administraţia publică este – şi astăzi – un subiect de controversă. Lipsa sentimentului de reprezentativitate şi încrederea scăzută a societăţii civile faţă de aparatul birocratic şi în funcţiile acestuia creează vulnerabilităţi, inclusiv pentru implementarea unei viziuni de dezvoltare durabilă, pe termen lung, a României.

Articolul de faţă pune o succesiune de întrebări şi expune o serie de considerente, în mare parte subiective, motivate de credinţa că este în interesul general să aspirăm la a face lucrurile azi mai bine decât ieri, să ne dorim construcţii durabile dar nu forme imobile sau imuabile. Împărtăşind din experienţa personală de lucru în aparatul administrativ, îmi doresc ca cele ce urmează să constituie o invitaţie, nu la dialog în sens polemic, ci la o discuţie despre cum putem să îmbunătăţim ce avem, întărind iar nu şubrezind. Nu găsesc niciun rost în critica demolatoare, nu cred în eficienţa schimbării perpetue din rădăcini. Cred că ceea ce funcţionează astăzi trebuie să reprezinte, în majoritatea cazurilor, o bază pentru proiectele de mâine.

Pornind de la premisa că sistemul administrativ există, între altele, pentru a asigura conformarea, ar trebui să luăm în discuţie ideea de conformare voluntară şi dacă ea poate reprezenta o alternativă viabilă. Percepţia personală este că politicile publice şi activitatea statului generează încă un grad ridicat de contestare la nivelul societăţii civile. În termeni generali, societatea pare a trece printr-o perioadă de adaptare la un sistem perceput a fi nepotrivit, cu care nu se simte solidară, pe care nu îl respectă şi nu-l susţine, încă. În consecinţă, pentru moment cel puţin, conformarea voluntară pare un deziderat. Se impune, din această perspectivă, o redemensionare semnificativă a aparatului de stat românesc? Tind să gândesc contrariul.

Citiţi continuarea textului pe TrendScan.ro