Matei Bogdan
Publicat în 10 octombrie 2018, 09:25 / 518 elite & idei

Victor Negrescu: Presupusul RO-EXIT nu există, nu este luat în discuţie nicăieri la nivelul decidenţilor din România

Victor Negrescu: Presupusul RO-EXIT nu există, nu este luat în discuţie nicăieri la nivelul decidenţilor din România

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a afirmat luni că „presupusul RO-EXIT” nu există şi nu este luat în discuţie nicăieri la nivelul decidenţilor din România, fiind doar o idee „lansată tocmai pentru a stârni controverse”.

„Este important să identificăm acele soluţii de viitor care ne pot permite să trecem peste temele false uneori lansate în dezbaterea publică. Şi în acest sens nu pot să nu fac referire inclusiv la aceste teme false (…) şi mă refer la un presupus RO-EXIT, care, de fapt, nu este luat în discuţie nicăieri la nivel politic sau la nivelul decidenţilor din România”, a spus, luni, Negrescu, la evenimentul prin care Ministerul Afacerilor Externe a marcat încheierea seriei „Consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene”.

El a subliniat că această idee, „lansată tocmai pentru a stârni controverse”, trebuie să primească „un răspuns ferm, un răspuns clar, un răspuns constructiv, soluţii reale şi mai ales soluţii reale care pornesc de la ceea ce-şi doreşte România şi ce-şi doresc românii de la acest proiect comun”.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a menţionat că, pe timpul desfăşurării consultărilor cetăţeneşti pentru viitorul UE, MAE a încercat să implice cetăţenii în creionarea unui proiect constructiv pentru viitorul Uniunii.

„Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie să venim cu un proiect constructiv, un proiect de viitor, un proiect care subliniază că ţara noastră este un stat cu drepturi depline, care are un mesaj pentru tot ceea ce înseamnă această construcţie comună. Eu l-am denumit generic ca fiind RO-IN, practic acele demersuri care şi astăzi le facem cu ocazia acestor consultări pentru a creşte profilul european al României. Pentru că astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ieşim din zona unei elite familiare cu temele europene pentru a implica cetăţenii, oriunde se află ei în ţară. Şi asta am încercat să facem cu ocazia acestor consultări punând în prim plan poziţia fiecăruia, opiniile fiecăruia, indiferent de locul unde trăieşte, indiferent de condiţia socială, tocmai pentru a sublinia încă o dată că România întreagă este o ţară europeană şi are şi poate avea o contribuţie substanţială la acest viitor comun”, a punctat Negrescu.

Printre direcţiile pe care românii le doresc a fi dezvoltate pe timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, care au reieşit pe parcursul consultărilor cetăţeneşti, Victor Negrescu a amintit sprijinirea din partea UE a conceptului de coeziune economică, socială şi teritorială, reducerea decalajelor, creşterea securităţii, respectarea democraţiei şi libertăţii şi a justiţiei sociale, combaterea terorismului şi a radicalizării, implementarea unor politici în domeniul migraţiei menite să asigure siguranţa frontierelor externe ale Uniunii.

MAE, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, şi Institutul European din România au lansat pe 9 mai 2018 seria „Consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene”. Acestea au avut loc la Arad, Constanţa, Panciu, Fălticeni, Craiova, Negreşti-Oaş, Târgovişte, Alba Iulia, Bârlad, Bacău, Bucureşti.

Iniţiativa s-a dorit o oportunitate pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale României în plan european, urmărind punerea în valoare şi consolidarea rolului ţării noastre în susţinerea dezvoltării proiectului european. De asemenea, acţiunile întreprinse în acest cadru au avut ca scop creşterea vizibilităţii domeniului afacerilor europene în plan naţional, în raport cu cetăţenii.

Ultima ora:

ObservatorNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

PoliticNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

EconomieCorina Murafa: De ce ne chinuim atât zilele astea să reducem deficitul?

ExternAnca Dragu: Slovenia, un exemplu de succes în reformă și integrare europeană

SocialDaniel David explică Reforma Educației: „Nu e vorba de mai multă muncă, ci de muncă mai eficientă”

EvenimenteAlexandra Dobre: Am fost gazdele lansării unei campanii care atinge o problemă profund umană, adesea invizibilă, dar cu un impact emoțional major – infertilitatea

EditorialSever Voinescu: Viitorul ministru de externe

CulturaMireille Rădoi: B.C.U. – efervescență culturală în inima Capitalei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe