Victor Negrescu: România nu poate risca să fie ultima țară care depune Planul de Redresare și Reziliență. Este nevoie să accelerăm procesul pentru a evita un eșec
România nu poate risca să fie ultima țară care depune Planul de Redresare și Reziliență, a avertizat marți europarlamentarul Victor Negrescu (PSD, S&D) după ce jumătate din statele membre ale Uniunii Europene au trimis planurile lor naționale la Comisia Europeană.
“Este nevoie să accelerăm procesul de redactare și negociere pentru ca termenul de 31 mai să fie devansat și a evita, astfel, acest eșec. Jumătate din statele europene au depus deja oficial planurile lor, inclusiv din Estul Europei, iar celelalte țări se pregătesc să facă acest lucru în următoarele zile. Poate doar Bulgaria, care se pregătește de alegeri anticipate, să mai depună așa târziu ca noi. Interesant este că peste tot s-a înțeles că este nevoie de un efort național. Doar la noi guvernanții sunt încă în vacanță și ignoră dialogul cu partenerii sociali, societatea civilă, mediul academic și Parlamentul”, a scris Negrescu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, cele 14 state europene care au depus planurile până ieri, 3 mai, sunt chiar statele cu cea mai mare alocare și care au susținut crearea acestui mecanism de redresare: Polonia, Belgia, Italia, Austria, Slovenia, Danemarca, Spania, Letonia, Luxemburg, Slovacia, Franța, Germania, Grecia, Portugalia.
“Statele care nu au depus încă fie nu au susținut crearea acestui mecanism de împrumut comun la nivel european, fie sunt state care au primit o alocare mică sau trec prin crize politice interne”, a conchis el.
Prezentarea acestor planuri vine în urma unui dialog intens între Comisie și autoritățile naționale ale acestor state membre în ultimele luni.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost lansat în dezbatere publică în luna martie și are la bază cei 6 piloni principali conveniți de Parlamentul European și de Consiliul UE pe care sunt alocate bugetele sectoriale. PNRR cuprinde 30 de componente subsumate celor 6 piloni: Tranziția spre o economie verde; Transformarea digitală; Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă; Coeziunea socială și teritorială; Sănătate și reziliență instituțională; Copii, tineri, educație și competențe.
Aceste reforme și proiecte de investiții publice cuprinse în PNRR trebuie puse în aplicare până în 2026 pentru a putea accesa cele 30,44 miliarde de euro de care România va putea beneficia din Mecanismul de redresare și reziliență de 672,5 miliarde de euro.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


