Victor Negrescu solicită intervenția UE pentru a proteja dreptul la educație al copiilor din România: Este timpul să prioritizăm educația pe agenda europeană
Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură, Victor Negrescu, a solicitat, în plenul Parlamentului European, intervenția Uniunii Europene pentru a proteja dreptul la educație al copiilor din România în contextul în care aproximativ 40% dintre școli rămân închise din cauza pandemiei.
„Pandemia a arătat că în fața unor provocări comune este nevoie de un răspuns unitar. Din păcate, lipsa unor mecanisme europene a făcut ca milioane de elevi să nu aibă acces la școală, cum este în prezent cazul multor copii din România, unde 40% dintre școli încă sunt închise. Uniunea Europeană trebuie să intervină atunci când dreptul la educație nu este respectat”, a declarat eurodeputatul social democrat, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Mai mult, europarlamentarul român a solicitat cu această ocazie elaborarea unei politici comune în materie de educație și implementarea rapidă a Zonei Europene a Educației.
„Europa are nevoie de o politică comună în materie de educație pentru a reduce decalajele existente între statele membre și a ne asigura că toți copiii au acces la educație de calitate. De aceea, avem nevoie rapid de o Zonă Europeană a Educației pentru a face din Europa un lider în materie dar și un spațiu în care studiile sunt recunoscute, profesorii sunt sprijiniți, inegalitățile sociale sunt corectate și partenerii sociali sunt respectați și inegalitățile sociale sunt corectate”, a mai spus el.
Deputatul european a subliniat că astfel s-ar crea premisele pentru un Plan European pentru Educație și un buget european dedicat care să asigure investiții suplimentare pentru dezvoltarea competențelor.
„Este timpul să prioritizăm educația pe agenda europeană”, a conchis Victor Negrescu.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


