Victor Ponta: Corina Creţu va deschide lista pentru europarlamentare a Partidului Pro România
Comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu, va deschide lista pentru alegerile europarlamentare a partidului Pro România, a anunţat luni, la Făgăraş, liderul formaţiunii, Victor Ponta.
Potrivit acestuia, experienţa pe care Corina Creţu a dobândit-o în Parlamentul României, dar şi în Parlamentul European o recomandă pentru această poziţie.
Fostul prim-ministru a adăugat că şi următorii candidaţi de pe lista Pro România, pe care nu i-a nominalizat, vor fi tot „oameni cu experienţă pe plan european”, care „se pot bate pentru România”.
Ponta a menţionat că şi el se va regăsi pe această listă, dar nu pe un loc eligibil, apreciind că este mai mare nevoie de el în Parlamentul de la Bucureşti, decât la Bruxelles.
Liderul Pro România a ţinut să sublinieze că în mod cert României îi este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei şi că cei care susţin contrariul trebuie combătuţi.
„Credem că apartenenţa la Uniunea Europeană este cea mai mare realizare de după 1989. (…) Cele 17 miliarde de euro cu care România a contribuit din 2007 este mai puţin decât cele 51 de miliarde de euro cât a primit. (…) Pentru România e mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei”, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Făgăraş.
Corina Creţu a declarat că este o „social-democrată convinsă” şi că s-a îndreptat către Pro România pentru că este partidul preocupat să respecte standardele europene şi să găsească soluţii la problemele reale ale oamenilor.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


