Victor Ponta s-a întâlnit la Belgrad cu Iviţa Dacic, premierul Serbiei


Primul ministru al României, Victor Ponta, a fost primit de premierul Serbiei, Ivita Dacic într-o vizită scurta, dar plina de promisiuni si angajamente imbietoare ale autoritatilor sarbe, potrivit Romanian Global News din Serbia.
In cadrul vizitei lui Ponta, autoritatile sarbe, adica primul ministru Dacic a facut aceleasi promisiuni legate de romanii/vlahii din Timoc, care anterior au fost facute de fostul presedinte al Serbiei Boris Tadic lui Traian Basescu. Chiar sub coordonarea lui Dacic , care la vremea aceea era ministru de interne a fost declansata o campanie represiva impotriva romanilor/vlahilor din Timoc fara precedent. Peste 300 de romani luati in toiul noptii de acasa si anchetati, iar mai apoi fraudarea masiva a alegerilor pentru Consiliul National al minoritatii rumane din Timoc. Aceeasi campanie, care continua chiar in aceste zile, a lovit Biserica Ortodoxa Romana din Timoc si pe parintele Boian Alexandrovic, Protopop al acesteia.
Pentru a-si acoperi refuzul de a introduce cateva ore de limba romana in scolile din Timoc, autoritatile au facut si fac presiuni uriase asupra parintilor pentru a-i determina sa nu semneze pentru a cere aceste ore sau sa-si retraga semnaturile daca cumva au semnat.
In acelasi simulacru de consultare se inscrie si alegerea care le este pusa la dispozitie: alegeti intre limba romana si informatica! Optiunea este in sine otravita pentru ca foarte putini parinti intr-o era in care informatica este ceruta peste tot ,vor alege, si cu toate presiunile pe cap, limba romana.
In tot acest timp Parintele Boian este somat de autoritatile sarbe complice cu Biserica Ortodoxa Sarba, sa paraseasca cladirea Protopopiatului, adica propria sa proprietate.
Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe