Anul 2014 va fi un an al războiului total al politicii, dar va fi și anul în care va apărea o nouă generație de politicieni, chiar dacă pe unii încă nu îi cunoaștem, a declarat sociologul Vasile Dâncu într-un interviu acordat AGERPRES. Dâncu a precizat că o dată cu finalul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu se va termina „epoca tătucilor” din politica românească, dar politicienii trebuie să înțeleagă că este nevoie să vină în fața oamenilor la alegeri cu proiecte, nu cu atacuri verbale la adresa oponenților lor. Sociologul clujean consideră că această modificare se simte și în rândul românilor, care încearcă să-și schimbe atitudinea de spectatori cu una mai activă, iar protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană sunt tocmai un asemenea semnal.

AGERPRES: Anul viitor avem în România și alegeri pentru Parlamentul European și alegeri prezidențiale. Cum vedeți anul 2014 din punct de vedere electoral?
Vasile Dâncu: Anul 2014 va fi greu de intuit, din perspectiva chiar a finalului de an 2013, deoarece va fi un an special, va fi un an al războiului total al politicii. Două alegeri care sunt foarte importante nu pentru miza lor particulară, electorală în sine, ci pentru reconfigurarea politică a României. Cred că au trecut aproape 25 de ani de la Revoluție și suntem într-o schimbare politică majoră care vizează mai multe lucruri. Cred că un lucru este modul în care avem un faliment al sistemului politic, un faliment al încrederii în instituții, în politicieni și asta a creat o stare de nemulțumire generală, deocamdată indistinctă, dar care se poate canaliza în anii care vin, 2015-2016, spre nașterea unor noi curente politice. Altfel nu putem să înțelegem nici paradigma Pieței Universității și a protestelor de acum.
Pe de altă parte, sistemul de partide și de personalități de peste două decenii începe să fie schimbat de o nouă generație de politicieni. Odată cu finalul lui Traian Băsescu, de fapt, cred că se va termina, cu acest mandat se va termina epoca tătucilor din politica românească. Cred că vom avea alt tip de politicieni. O parte se văd, o parte încă nu se văd și vor apărea rapid ca să-i înlocuiască pe ceilalți. E toboganul unei generații politice, reprezentată de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Tăriceanu sau Traian Băsescu și vine o nouă generație, o generație care începe cu Victor Ponta și vom vedea cine va mai veni din cadrul acestei generații din dreapta vedem deja, sunt tineri care au început să iasă, chiar dacă nu ni se pare că au întotdeauna un comportament așteptat, adică previzibil, dar aceasta este o miză a anului viitor, o miză a alegerilor. Va fi ca un fel de lac cu cianuri din care va trebui să iasă aurul, ca să folosim o sintagmă care este apropiată de ceea ce se întâmplă acum.
Pe de altă parte, anul viitor vom vedea sfârșitul, probabil, al acestui tip de comunicare politică din ultimii 20 de ani. Va fi ultima campanie foarte violentă și poate va fi cea mai violentă campanie pe care am avut-o vreodată. O să ne amintim ca de jocuri electorale minore bătăliile Băsescu — Năstase, să zicem, sau Băsescu — Geoană. Cred că la anul vor fi bătălii și mai puternice, va fi un război al lipsei de programe, dar al emoției introdusă în proiectul politic și cred că ne vom sătura la anul, aceasta este speranța mea, de acest tip de politică agonistică, să spunem așa în termeni grecești, în care contează mai degrabă lovitura, decât proiectul, decât efectul, decât scopurile politicii.
Cred că la anul, dacă politicienii nu vor înțelege să vină cu proiecte, s-ar putea să fie refuzat acest tip de comunicare de către public și să avem ceea ce avem acum cu televiziunea, să avem căutarea unei alternative la televiziune. Am văzut în Piața Universității spunând oamenii: următoarea televiziune va fi on-line. S-ar putea să fie o utopie și asta cu on-line-ul, dar uitați-vă cum se adaptează manifestanții la lipsa de televiziune, sau cum încearcă să înlocuiască televiziunea cu contactul direct. Nu se mai așteaptă să fie mediatizați în piețele unde merg și atunci merg prin oraș, fac în fiecare zi marșuri, încercând un contact direct. Ăsta este refuzul unei lumi, refuzul lumii vechi, în care conglomeratul dintre televiziune și afaceri, între moguli și politicieni a funcționat foarte bine. Societatea refuză deja acest lucru. Anul viitor vom avea fix acest tip de bătălie, acest tip de război.

AGERPRES: Credeți că ceea ce se întâmplă acum, cu protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană, este un semnal? Arată aceasta o schimbare în mentalitatea românilor, în simțul lor civic?
Vasile Dâncu: Arată nașterea unei noi generații și căutarea unor noi formule de protest, pentru că societatea civilă a trădat până la urmă, de-a lungul timpului, cauza apărării interesului cetățeanului. Societatea civilă nu a reușit să mai fie un tampon între dorința statului de a se extinde infinit peste drepturile cetățeanului și acest lucru a fost trădat în mai multe moduri. În primul rând, liderii de sindicat, din toate sindicatele, s-au împărțit în stânga și dreapta. După aceea liderii de stânga au devenit miniștri de stânga, liderii de dreapta au devenit miniștri de dreapta.
A venit apoi societatea civilă cu reprezentanții ei, de la Renate Weber, Monica Macovei și ceilalți. Au devenit miniștri și europarlamentari și au început să facă de fapt muncă mai degrabă politică. Chiar și Alina Mungiu, am văzut-o acum, vrând să facă dezbateri directe cu Traian Băsescu și încercând să construiască un partid în Piața Universității. Practic societatea civilă, în formele trecute ale organizării, a pierdut contactul cu societatea reală și a început să devină un fel de actor politic, competitor cu sistemul politic. De fapt, acești lideri ai societății civile își doreau, erau geloși pe puterea pe care o au cei care se află la putere și au încercat să meargă în locul lor, să intre în echipele lor și au reușit.
Ceea ce se întâmplă acum este un reflex al unei revoluții neterminate. Revoluția din 1990 nu a avut în prima parte, până nu a fost preluată de politicieni, nu a avut conducători, a fost o ridicare masivă care ținea de emoție, care ținea de un sentiment ce răbufnea, de un blocaj al libertății pe care oamenii îl simțeau în interior. Apoi revoluția li s-a furat. Toate revoluțiile se fură, toate revoluțiile au un eșec la un moment dat. Contează ce rămâne în urmă. Ce se întâmplă acum este un reflex târziu, un ecou al indignaților, al mișcării indignaților. Și această mișcare are câteva lucruri bune și câteva lucruri care sunt slăbiciuni. Una dintre aceste mișcări este legată de faptul că este o revendicare difuză, o revendicare de sistem. Degeaba le cerem un program. Am văzut, și unii au încropit programe politice din Piața Universității, programe de revendicări, nu programe politice, dar devin politice în momentul când vin în spațiul public. Dar nu acestea sunt relevante, pentru că este relevantă această idee că trebuie să schimbăm ceva în reprezentarea cetățenilor, trebuie să schimbăm ceva în mecanismele puterii. Trebuie să facem o putere transparentă care să țină cont de cererile oamenilor. Eu sunt sigur că dacă Ponta ar spune mâine că nu se mai face proiectul, Piața Universității ar continua și ar trebui să continue pentru că nu este vorba numai despre asta, este vorba numai de o ocazie pe care au găsit-o, este un pretext. De fapt, oamenii vor o schimbare totală a logicii sistemului politic.
Faptul că nu au lideri este un lucru bun și un lucru rău. O slăbiciune și o forță, dealtfel. Dacă ar avea lideri, liderii ar monopoliza mișcarea și ar fi foarte ușor înghițiți de sistem. Refuzul liderilor este tocmai din această cauză, să se păstreze principiul, pentru că modul în care astăzi s-ar putea crea un lider, chiar și în Piața Universității, ar fi după aceleași reguli, tot regulile de dinainte. Și atunci o mișcare de genul acesta poate să-și propună să atragă atenția, să tragă un semnal de alarmă, dar nu o să schimbe societatea această mișcare. Dar naște un alt model și acest model se poate naște tocmai datorită faptului că nu au lideri. Având lideri, liderii pot fi foarte repede decredibilizați, sunt imperfecți, ca orice om. Așa, aceasta este o explozie a ideii și a sentimentului de inadecvare la ceea ce se întâmplă în societatea noastră.
De aceea cred că această mișcare este una interesantă și este o mișcare care o să mai dureze. S-ar putea, sigur, să fie asaltată de forțe politice, opoziția cu siguranță că va încerca să introducă acolo — și chiar s-au întâmplat anumite coincidențe, cu marșul bicicliștilor și un pedelist care lucra și el undeva. Vor mai fi și alții care vor face acest lucru, dincolo de asta este o mișcare care arată tocmai zorii unei alte epoci, după părerea mea. Este consonantă cu schimbarea care trebuie să se întâmple și în politică și în universități, trebuie să se întâmple peste tot în societatea noastră. Ne trebuie altă viteză, altă energie și un alt tip de sinceritate la participarea noastră la proiectele politice.

AGERPRES: Regionalizarea ar mai avea vreun rol în acest nou proiect de țară care se conturează?
Vasile Dâncu: Da, regionalizarea este un proces absolut esențial, pentru că ar aduce puterea mai aproape de om. Gândiți-vă la următorul lucru, oricât s-ar blama baronii locali, sau conducătorii administrației locale sau regionale, ca să spunem așa, ei sunt aproape de oameni. Ei pot fi dați jos, pot fi huiduiți, pot să nu mai fie votați, business-urile lor, corupțiile lor, mai mici sau mai mari, se văd, se cunosc într-o societate cum este a noastră. Pe când cei de la București, un ministru aflat în guvern, dacă hotărăște pentru școala din Feleacu sau pentru altă școală, pentru că el trebuie să semneze dacă se face acolo, să zicem, o toaletă civilizată, trebuie să semneze inclusiv ministrul pentru orice investiție. Este o aberație pentru România. Deci este normal să încercăm să aducem puterea cât mai aproape. Este normal ca banii să nu mai fie împărțiți de la București, toți banii, pentru că fiecare comunitate are proiectele ei și știe cel mai bine cum să-și facă aceste proiecte.
Este bine, de asemenea, ca în cadrul acestui proces de regionalizare să nu apăsăm pe chestiunea politică, așa cum încearcă politicienii să apese, fiecare dorindu-și să aibă el o capitală sau un cuib din ăsta de putere, ci să mergem mai degrabă pe aspectul de descentralizare a puterii, sub toate aspectele, descentralizare fiscală, descentralizare administrativă. Nici nu este nevoie să avem niște regiuni care să aibă în acest moment nu știu ce consilii regionale puternice, să facem alegeri de președinți, ne interesează în primul rând mecanismele de descentralizare care să creeze un spațiu de planificare și de modernizare a administrației în aceste zone. Un județ singur nu are forță, nu poate să planifice singur decât într-un context mult mai larg, vorbim de infrastructură, vorbim de complementarități care se nasc între județe. Vorbim despre modul în care ne integrăm în Europa, nu ne integrăm cu județe mici, trebuie să ne integrăm cu regiuni mai mari care să aibă forță, să aibă identitate, să le putem construi o viață economică proprie. România poate fi întărită și se poate întări numai dacă vom avea regiuni puternice. Altfel rămâne o ficțiune și rămânem la nivelul acesta de subdezvoltare în care suntem în acest moment, pe ultimele locuri în Europa. AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Karina Olteanu)/VIDEO PE SITE/