Vintilă Mihăilescu: Dezvoltarea personală şi neoliberalismul
de Vintilă Mihăilescu
O cercetare a Elenei Trifan, tocmai finalizată într-o teză de doctorat, m-a pus însă pe gînduri și m-a obligat să privesc lucrurile din altă perspectivă – și, în consecință, să văd și alte aspecte, la care nu mă gîndisem pînă acum.
Să începem cu începutul: despre ce este vorba, de fapt, în cazul „dezvoltării personale“? „Sintagma «dezvoltare personală» se referă la acțiuni direcționate întreprinse de o persoană cu scopul autodefinit de a se îmbunătăți“ – răspunde Trifan. Da, evident – mi-am spus eu. Doar că, după cum atrage atenția și autoarea, această „invenție recentă“ face atunci parte din ceea ce Michel Foucault numea „tehnologiile sinelui“. Acestea, explică filozoful francez, „permit indivizilor să efectueze, singuri sau cu ajutorul altora, un anumit număr de operațiuni asupra propriului corp și suflet, asupra gîndurilor, comportamentelor, asupra modului lor de a fi; să se transforme în așa fel încît să atingă o anumită stare de fericire, de puritate, de înțelepciune, de perfecțiune sau de imortalitate“. Sfera de cuprindere se deschide astfel, brusc, la întreaga istorie a omenirii. Putem – și trebuie – să urcăm, în consecință, pînă la maieutica socratică, de pildă, realizînd astfel că aceste „tehnici ale sinelui“ au fost dintotdeauna dialogale – deci nici tehnicile actuale de dezvoltare personală nu sînt doar o „externalizare“ recentă, cum afirmam eu. Toate societățile și toate epocile au practicat o formă sau alta de „dezvoltare personală“, după chipul și asemănarea lor, după valorile și nevoile proprii și specifice. Așadar, nimic nou sub soare. Și totuși…
Citiți continuarea articolului semnat de Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche aici
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


