„Parabole“? De pildă: cînd s-a închis Taganka, una dintre puşcăriile fanion ale Rusiei ţariste şi ale URSS-ului, în locul ei s a construit o grădiniţă. Glosați, vă rog! Un bandit îi învață pe puștani cum se dresează un purice. Îl pune într-un borcan așezat cu fundul în sus, îl lasă să sară și să se dea cu capul de peretele de sus de mii și mii de ori, iar cînd ridică borcanul, puricele sare doar la înălțimea cu care s-a obișnuit. Ați înțeles? Cînd Profesorul îi taie, în deplină liniște și înțelegere, un deget subalternului său Keșa, lumea adolescentului Ernu se cutremură și îl întreabă pe banditul-guru: De ce? Spune-mi de ce, că nu înțeleg! Iar răspunsul vine, simplu: La noi, legile se scriu pe corp. Și așa începe ritul de inițiere a tînărului Ernu.

În Bandiții, nu asistăm la o răsturnare mesianică a lumii în așteptarea Binelui final, ca în Sectanții, ci la o negare a ei în numele Răului etern. „Sectanţii“ se aflau în centrul lumii, iar Leviatanul se învîrtea bezmetic în jurul lor; „bandiții“ se află în afara Leviatanului și îl provoacă sistematic. O perspectivă neîndreptățită ? Evident, dar nu atît de nedreaptă pe cît ne place să credem, căci fără „bandiți“, „fraierii“ (adică noi) sînt niște Narciși fără oglindă.

dilemaveche.ro