Violeta Alexandru a discutat cu ambasadorul Germaniei la București Cord Meier-Klodt despre pregătirile pentru programul de lucru flexibil din România în perioade de criză și post-criză
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a avut luni o întrevedere cu ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, în cadrul căreia au trecut în revistă tot planul de activități al grupului de lucru comun România-Germania pentru inventarierea măsurilor de protecție socială în cadrul contractelor semnate între români și angajatorii germani.
Potrivit unui mesaj pe pagina sa de Facebook, Violeta Alexadru a anunțat că în toamnă omologul german urmează să efectueze o vizită în România.
În acest context cei doi oficiali au discutat despre ”pregătirile pentru programul de lucru flexibil din România în perioade de criză și post-criză.”
”Am avut o vizită bună în Germania. Miniștrii fac vizite de protocol pentru a consolida relațiile dintre România și alte țări. Având moțiunea depusă de PSD împotriva mea săptămâna trecută, nu am putut participa la reuniunea miniștrilor muncii din UE dar am înțeles că toți miniștrii cu care am inițiat un dialog permanent despre drepturile muncitorilor români sezonieri (și nu numai ale lor) au adresat aprecieri pentru implicarea mea, pentru că am îndreptat atenția asupra importanței subiectului. Le mulțumesc. Numele României a fost menționat de colegii mei, miniștrii muncii, în discuțiile reuniunii, și nu există satisfacție mai mare ca recunoașterea și aprecierea față de munca serioasă depusă de noi. Deși apar zilnic urgențe, grija mea este să nu lăsăm discuțiile la nivel de bune intenții ci să facem pași hotărâți pentru îmbunătățirea, în continuare a condițiilor de muncă pentru români”, a precizat Violeta Alexandru.
Amintim că ministrul Muncii Violeta Alexandru a efectuat la mijlocul lunii mai o vizită de lucru in Germania unde a avut întrevederi cu omologul său german, Hubertus Heil, dar și cu minsitrul Agriculturii, Julia Klockner.
În urma acestei întâlniri, ministrul Muncii și Protecției Sociale din România, alături de omologul german, au semnat o Declarație comună de intenție privind intensificarea cooperării în domeniul pieței muncii și politicilor sociale.
În plus, Violenta Alexandru a mai spus că muncitorii români care vor să lucreze în abatoarele din Germania nu vor mai putea merge la muncă prin intemediul subcontractorilor, începând de anul viitor.
Ministrul Muncii a menționat că la 24 de ore după vizita ei în Germania, ministrul Muncii din această țară a propus – și în Guvernul german s-a luat deja decizia – ca de la 1 ianuarie 2021 în industria cărnii nu se va mai lucra prin subcontractori.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe