Viorel Badea a participat la conferința „Şanse egale într-o Europă Unită” de la Madrid. Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă

În perioada 10 – 11 martie a.c. senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat a participat la cea de-a şasea ediţie a Conferinţei ‘Şanse egale într-o Europă Unită’, eveniment organizat la Madrid, de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ambasada României din Spania.
La acest eveniment au participat oficiali ai statului român, reprezentanţi ai mediului asociativ românesc şi ai mass-media din Spania, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale spaniole, precum domnul Pablo Gomez Tavira, directorul general pentru imigraţie al Guvernului Comunităţii Autonome Madrid, reprezentant al preşedintelui guvernului regional, Esperanza Aguirre, şi doamna Maria del Corral Tellez, secretar general pentru imigraţie din cadrul Ministerului Spaniol al Muncii.
Senatorul Viorel Badea a moderat, în cadrul acestei Conferinţe, panelul referitor la proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, dezbatere la care au participat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, domnul deputat Koto Iosif şi doamna deputat Luminiţa Iordache, membrii ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Cu acest prilej, domnul Badea a reiterat importanţa implementării proiectul de lege privind votul prin corespondenţă în demersul statului român de a oferi posibilitatea unui număr considerabil mai mare de cetăţeni români din afara graniţelor de a-şi exercita un drept constituţional: ‘Introducerea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă, al cărui co-iniţiator sunt, reprezintă un proiect prioritar al partidului aflat la guvernare. Acest proiect a fost iniţiat şi susţinut de către PDL la solicitarea comunităţilor de români din întreaga lume şi reprezintă singura manieră prin care noi putem asigura respectarea dreptului constituţional la vot al românilor de pretutindeni Consider că un stat european nu se teme de votul cetăţenilor săi din străinătate. Dimpotrivă! Îl poate încuraja şi prin asta va încuraja diaspora să rămână aproape de România. Avem nevoie de diasporă, aşa cum şi ea are nevoie de noi’, a afirmat senatorul român în cadrul acestui panel.
Totodată, senatorul Badea le-a transmis românilor prezenţi că ar trebui să fie apropiaţi de reprezentanţele diplomatice şi de biserică, să fie uniţi, să-şi păstreze identitatea şi să fie într-o permanentă comunicare cu cei care îi reprezintă în instituţiile statului român, afirmându-şi cu această ocazie disponibilitatea şi deschiderea către un dialog sincer şi deschis cu românii din Spania.
Reprezentanţii românilor au salutat iniţiativa autorităţilor române de a organiza astfel de dezbateri şi au dorit să îşi exprime susţinerea pentru implementarea votului prin corespondenţă, acesta facilitând o mai mare prezenţă la vot în rândul românilor, ceea ce ar da o mai mare vizibilitate şi importanţă diasporei româneşti.
Românii reprezintă în acest moment cea mai mare comunitate de străini din Spania. Conform datelor existente, numărul românilor înscrişi în registrul cetăţenilor comunitari este de aproximativ 900.000 persoane. Este o comunitate activă, puternică, bine integrată în mediul spaniol, care joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi reprezintă un important contribuitor la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi a celei româneşti.
Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe