Vitalie Marinuta: Posturile de securitate de pe Nistru trebuie desfiinţate


Posturile de menţinere a păcii din zona de securitate nu-şi mai au rostul şi trebuie să fie scoase. Aceasta este opinia ministrului Apărării de la Chisinau, Vitalie Marinuţa, facand referire la posturile locate pe Nistru, transmite Romanian Global News.
Marinuta isi argumenteaza opinia prin faptul că între locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului nu există conflicte. De aceea, afirmă ministrul, militarii înarmaţi trebuie să fie înlocuiţi cu observatori civili ai misiunilor internaţionale.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei dedicate aniversării a XX-a de la constituirea Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii, care s-a desfășurat la Cocieri.
„Consider că această misiune militară de menţinerea a păcii ar trebui să fie schimbată cu una internaţională civilă, adică o misiune sub egida Natiunilor Unite, OSCE, UE. Nu contează, important este să aibă mandat internaţional. Nu există necesitatea de a menţine militari înarmaţi în zona de securitate, deoarece conflictul s-a depășit. Pe parcursul a 20 de ani nu au fost încălcări grave, de aceea este nevoie ca situația să fie monitorizată de către civili”, a declarat Vitalie Marinuța.
De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Chişinăului în Comisia Unificată de Control. „Evident că sunt folosiți așa-zișii pacificatorii pentru a face un stat nelegitim. Este nevoie ca să fie luată hotărârea politică pentru a schimba formatul de pacificare”, a declarat co-preşedintele Comisiei Unificate de Control, Ion Solonenco.
Anterior şi premierul Vlad Filat, dar şi vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, s-au pronunţat pentru demilitarizarea misiunii de pacificare. Discuţiile la acest subiect s-au intensificat după ce pe 1 ianuarie 2012 un pacificator rus a împuşcat mortal un tânăr din satul Pârâta, raionul Dubăsari. Atunci pentru demilitarizarea zonei s-au pronunţat Ucraina, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Totodată, numeroase proteste au fost organizate pe podul peste Nistru de la Vadul lui Vodă, când locuitorii satelor din apropiere au cerut lichidarea posturilor.
Forţele Mixte de Menţinere a Păcii sînt compuse din trei contingente: a Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, Forţelor Armate ale organelor constituţionale ale R. Moldova şi ale administraţiei ilegale de la Tiraspol. Armata Naţională a detaşat în Zona de Securitate două batalioane şi o companie de infanterie, dislocate la Cocieri, Coşniţa şi, respectiv, Varniţa.
Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe