Matei Bogdan
Publicat în 6 mai 2020, 16:37 / 480 elite & idei

Vlad Mixich: Autoritățile trebuie să vină cu planuri concrete de relaxare cât mai repede

Vlad Mixich: Autoritățile trebuie să vină cu planuri concrete de relaxare cât mai repede

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate publică, a declarat într-un interviu pentru ProTv că autoritățile din țara noastră trebuie să vină cu un plan concret de relaxare așa cum s-a întâmplat în vestul Europei.

”Discutăm pe două paliere. Palierul evidenților științifice și al dovezilor, iar din această perspectivă, punerea acestor date pe masă a fost un risc asumat din partea autorităților și e posibil ca pe 15 mai să avem o săptămână cu un număr scăzut de cazuri constante. Dar pe lângă acest palier trebuie să ne gândim și la psihicul nostru și la felul în care rezistăm la acest regim. Autoritățile trebuie să vină cu niște planuri concrete de relaxare, nu este suficient să spui că după 15 mai ieșim din starea de urgență. Acest plan foarte concret de relaxare trebuie să fie pus pe masă în fața tuturor”.

De asemenea, expertul în politici de sănătate publică a menționat că România a reacționat exemplar în fața epidemiei de coronavirus: ”Lucrurile arată mulțumitor având în vedere că marea majoritate dintre noi am respectat măsurile de distanțare fizică și în această perioadă culegem roadele. Avem o creștere a numărului de cazuri, dar această creștere este suficient de lentă pentru a nu inunda sistemul public de sănătate și secțiile de terapie intensivă. Acesta fiind unul dintre obiectivele acestei strategii de distanțare fizică”.

Vlad Mixich a mai declarat că măsurile de relaxare trebuie luate în funcție de contextul epidemiologic: ”Dacă ne uităm la țările din vestul europei, măsurile despre care știm în prezent în România sunt foarte sumare, arată doar ca o schiță de început. Țările din vestul europei au venit cu planuri destul de detaliate și cu argumentele din spate. Măsurile de relaxare trebuie luate în funcție de contextul epidemiologic din țara respectivă”.

Totodată Vlad Mixich a spus că imunizarea în masă este un Fake News: ”Se vorbește mult depre dobândirea unei imunități naturale în care un număr suficient de oameni fac această boală în așa fel încât să se producă un fel de protecție în masă. Însă țarile care au număr foarte crescut de bolnavi cu coronavirus din Europa sunt foarte departe de acel procent necesar pentru a vorbi despre o imunizare de masă. Așadar aceasta nu este neapărat o soluție. Deci cred că este mai mult un Fake News”.

https://stirileprotv.ro/

Ultima ora:

ObservatorAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

PoliticCătălin Predoiu: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen

EconomieSebastian Burduja: România se modernizează în sectorul energetic şi investiţiile în energie verde trebuie dublate de cele în capacităţi de stocare

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteClaudia Nicolae: DISB 2024 / Tehnologia nu este un lucru rău; alfabetizarea media, esenţială pentru a avea cetăţeni informaţi corect (experţi)

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe