Pentru publicul larg, din păcate, este o confuzie totală cand vine vorba de conservatorism. Asta în primul rând din cauza utilizării termenului, în exces, de mulți radicali de dreapta. În al doilea rând pentru că la nivel internațional puterea media/retele sociale din SUA construiesc o percepție diferită a conservatorismului.

Conservatorismul american se învârte în jurul individualismului și a libertății personale. Americanii susțin existența unui stat cât mai puțin implicat în viața individului, iar religia este o alegere personală. De aici lupta pentru dreptul de a purta armă (este văzută ca soluția oamenilor de a lupta împotriva unui stat opresor), pozițiile împotriva accesului garantat la sănătate, educație etc. „Războaiele” pe subiecte de interes sunt extrem de dure și vocale (tema avortului, rolul familie etc). De aceea Statele conservatoare din SUA sunt mai degrabă acele state în care influența externă este mai scăzută. Rolul Bisericii este unul important în comunitatea proprie, dar atât.

Conservatorismul european are rădăcini în Biserica Catolică și în monarhii. Este mult mai aristocrat, mult mai elevat. Europenii pun accent mult mai mult pe tradiție, identitate națională și pe un rol al Bisericii în dezvoltarea comunității. De asemenea conservatorii europeni susțin rolul statului în dezvoltarea fiecărei comunități, de aici și dorința de a avea o legătura strânsă între Stat și Biserică. Conservatorii europeni acceptă schimbarea mai ușor, dar în timp. Țările cu cele mai puternice mișcări conservatoare sunt Polonia, Italia (în special în centru și sud) și Ungaria.

Diferențele sunt foarte mari. Pentru un conservator european să te opui ideii de acces garantat la sănătate sau educație este o ciudățenie, pe când pentru americani o normalitate. Diferența vine de la rădăcini, Biserica având un rol social extrem de bine împământenit în Europa. Dreptul de a purta armă din nou reprezintă o diferență uriașă. Conservatorii americani văd în stat un posibil inamic de care este posibil ca la un moment dat să fie nevoiți să se apere, pentru conservatorii europeni statul este un partener, este soluția.

Din păcate vocile conservatoare europene sunt tăcute. Cu excepția Poloniei (nu în totalitate) vocile „suveraniste” au acaparat total discursul public. Și de cele mai multe ori „suveraniștii” doar au împrumutat teme conservatoare pe care le duc la extrem.