Gruia Stoica: GFR a primit Certificatul Unic de Siguranţă, care-i permite să opereze în România şi Grecia
Grup Feroviar Român, companie deţinută de Gruia Stoica, a primit de la Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (European Union Agency for Railways – ERA) Certificatul Unic de Siguranţă (Single Safety Certificate) care îi permite să opereze în două țări, respectiv România și Grecia.
Un Certificat Unic de Siguranță este valabil pentru o anumită arie de operare, pentru o rețea sau rețelele dintr-una sau mai multe state membre în care compania respectivă își desfășoară activitatea. Potrivit agentiei europene, acest certificat confirmă sistemul de managementul siguranței implementat de Grup Feroviar Român, precum și măsurile luate pentru alinierea la reglementările și legislația în vigoare privind operarea în siguranţă în România și Grecia. Astfel, operatorul român va putea realiza transporturi feroviare de marfă, inclusiv transportul de mărfuri periculoase pe întreaga reţea feroviară din România, respectiv pe următoarele rute din Grecia: Piraeus – Atena – Salonic – Eidomeni, Oinoi – Chalkida, Palaiofarsalos – Kalampaka, Larisa – Volos, Salonic – Palty – Eddessa – Amyntaio, Amyntaio – Florina, Amyntaio-K.P. 32+500 AmKZ, Thessaloniki – Strymonas – Alexandroupolis – Pythio – Dikaia – Ormenio – KP32+900 Borders, Strymonas – Promahonas, Aeroportul El. Venizelos – Metamorfosi – SKA – Liosia – Korinthos – Kiato, Neo Ikonio-KP 25+286, Atena -Liosia, Atena – Metamorfosi.
www.economica.net
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


