Joe Biden îi atribuie lui Justin Trudeau rolul de garant al echilibrului internațional
Vicepreședintele american Joe Biden l-a învestit joi seara pe premierul canadian Justin Trudeau cu responsabilitatea de a menține bunul echilibrul al lumii, în pofida dificultăților actuale internaționale, nemaiîntâlnite de la cel de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
Cu șase săptămâni înainte de învestitura președintelui ales Donald Trump, actualul vicepreședinte...
Radu Preda: Relativizarea crimelor
de Radu Preda
Ministru al Mediului în Guvernul Franţei şi reprezentându-l la funeraliile recente de la Santiago de Cuba, doamna Ségolène Royal, fostă candidată la preşedinţie, a oferit un exemplu de orbire tipică gândirii totalitare.
După ce a salutat în Fidel Castro un „monument al istoriei“, doamna ministru a făcut o paralelă sugestivă: „Graţie lui Fidel Castro,...
Radu Carp: De ce a eşuat referendumul din Italia
de Radu Carp
Referendumul din Italia s-a bucurat de o participare numeroasă, iar peste 59% din italieni s-au declarat împotriva reformei constituţionale promovată de Matteo Renzi.
Reacţia generală la aflarea rezultatelor a fost că Italia a devenit următoarea ţară pe harta victoriilor partidelor populiste, în condiţiile în care Mişcarea 5 stele (M5S) s-a declarat constant împotriva...
Cristian Unteanu: Sancţiunile împotriva Rusiei, prelungite? Joi avem răspunsul
de Cristian Unteanu
Azi, Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Francois Hollande au dat deja o indicaţie extrem de importantă asupra deciziei finale, pronunţându-se la modul cel mai ferm în favoarea prelungirii sancţiunilor UE împotriva Rusei pe chestiunea Ucrainei.
Problema urmează să fie examinată de şefii de stat şi de guverne care, joi şi vineri, se vor reuni la Bruxelles...
Florin Bichir: Cine-l cunoaște pe Trump? Analiză și analiști la București
de Florin Bichir
Ion Cristoiu, Marius Stoian, președintele Clubului România și generalul Alexandru Grumaz sunt unii dintre puținii analiști de politică externă care au anunțat cu mult înainte de alegerile din SUA că Donald Trump va câștiga.
Ori fi și alții, nu vreau să nedreptățesc pe nimeni, dar aceștia au făcut-o public și răspicat. Știu, după război mulți viteji se...
Alexandru Lăzescu: Un potențial pion pro-Putin și la Paris?
de Alexandru Lăzescu
“Vladimir Putin cîștigă alegerile din Franța”, titra Bloomberg o relatare după primul tur al alegerilor preliminare pentru desemnarea candidatului principalei grupări politice franceze de centru-dreapta. Între timp lucrurile au fost, de altfel, tranșate. Francois Fillon, “un rusofil aproape la fel de entuziast ca Marine Le Pen, liderul formațiunii de...
Ovidiu Nahoi: Cu ochii pe Italia şi pe Austria
de Ovidiu Nahoi
Duminică, 4 decembrie, poate fi o zi de cotitură pentru Uniunea Europeană. Două consultări electorale, în Italia și Austria, ne-ar putea aduce, începînd de luni dimineață, într-o nouă realitate, poate mai dură decît cea de după votul din iunie pentru Brexit.
Italienii sînt chemați duminică să se pronunțe cu privire la reforma constituțională propusă de...
Radu Preda: Moartea unui criminal: Fidel Castro
de Radu Preda
Se ştie: politica este arta echilibrului dintre principii şi realităţi. Să ignori masiv crimele pe care unii le fac în numele puterii, asta nu are însă nicio justificare. Mai ales atunci când te emoţionează figura călăului şi descoperi, subit, democraţia morţii.
Decesul lui Fidel Castro reprezintă, prin ecourile produse, un test pe care un număr înspăimântător...
Iulian Chifu: Neoimperialismul rus, faţă cu schimbările electorale din SUA, Europa şi din Republica Moldova
de Iulian Chifu
Am asistat la dezbaterile conferinţei internaţionale privind Transnistria desfăşurată la Chişinău săptămâna trecută, după schimbările tectonice la nivel global.
În ciuda faptului că aveam pregătită de acasă o expunere completă cu asemănări şi deosebiri ale situaţiei din Republica Moldova şi Ucraina legată de conflicte mai îngheţate sau mai dezgheţate,...
Cristian Unteanu: Vox populi, vox dei? Se va renunţa la referendumuri?
de Cristian Unteanu
Cei care propun un referendum se bazează, în esenţă, pe acelaşi tip de argumentaţie: pe o problemă majoră care ţine de interesul naţional, este normal să se facă apel direct la voinţa populară. Toată lumea trebuie chemată să decidă deoarece, într-o democraţie, poporul este suveran.
Aţi auzit asta şi în România. Asta scrie şi în manualele de ştiinţe...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
