5 noiembrie 2025, 19:19
Radu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
Klaus Iohannis: Sunt bucuros să constat o schimbare de atitudine. Foarte multă lume dorește să se vaccineze
Președintele Klaus Iohannis a vizitat marți centrul de vaccinare de la Romexpo. După vizită, șeful statului a declarat că este mulțumit de organizare și că este bucuros să observe o schimbare de atitudine în ceea ce privește intenția românilor de a se vaccina.
„Am vizitat cel mai mare centru de vaccinare care este amenajat la Romexpo, o realizare notabilă. Îi felicit pe cei...
Ioana Petrescu lansează „Pur şi simplu verde”. La eveniment au vorbit reprezentanţi ai ONU şi din mediul academic din SUA şi Marea Britanie
Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor, a lansat Asociaţia „Pur şi simplu verde”, la prima videoconferinţă luând cuvântul reprezentanţi ai ONU, persoane din mediul academic din Statele Unite sau foşti miniştri ai Mediului din Europa.„Vineri, 15 ianuarie, a avut loc videoconferinţa de lansare a Asociaţiei Pur şi simplu verde. Gazdele evenimentului au fost Ioana...
Violeta Alexandru: Sunt impresionată de numărul de înscrieri în programul meu de Internship la biroul parlamentar
Sunt impresionată de numărul de înscrieri în programul meu de Internship la biroul parlamentar. Revin colegele mele cu răspunsuri și începem treaba. Iau aici în considerare, cu aceeași recunoștință, și numărul de mesaje primite de la persoane care mi-au spus că și-ar fi dorit dar că, din diferite motive, nu pot să se înscrie în această perioadă având alte angajamente.Pe...
Ludovic Orban: Campania de vaccinare este fundamentală pentru evoluţia ulterioară a societăţii româneşti şi a economiei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că a luat decizia de a se vaccina anti-COVID-19 pentru a transmite românilor că nu există niciun risc şi este singura cale de a reveni la o viaţă normală.
„Am luat decizia de a mă vaccina în special cu obiectivul de a arăta românilor că trebuie să aibă încredere în vaccin, că nu există niciun risc...
Victor Negrescu: Guvernul să vină cu soluţii clare pentru redeschiderea şcolilor
Vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Victor Negrescu, a afirmat, marţi, că s-a întâlnit cu ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru a-i prezenta propunerile PSD în ceea ce priveşte redeschiderea şcolilor, a solicita alocarea pentru educaţie a unui buget mai extins şi a 10% din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă.
„Am avut o discuţie în această...
Dan Barna: Vaccinul este singura cale prin care putem să ieşim din pandemie
Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că vaccinul este singura cale prin care se poate ieşi din pandemie.
El a spus că vaccinul este sigur şi necesar şi a recomandat tuturor să meargă să se vaccineze.
„Este singura cale prin care putem – sperăm noi anul acesta – să ieşim din logica pandemiei şi să intrăm în logica...
Kelemen Hunor: Sunt convins că prin vaccinare putem reveni la o viaţă normală
Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, a declarat miercuri, după ce s-a vaccinat, că este convins că numai astfel poate fi depăşită această etapă a pandemiei pentru a reveni la o viaţă normală.
„Am venit şi eu la vaccinare când mi-a venit rândul, sunt convins că prin vaccinare putem depăşi această etapă a pandemiei şi, încet-încet, putem să revenim la...
Radu Carp: Cum arată viaţa religioasă din România în prezent?
de Radu Carp
La sfârşitul lunii decembrie 2020 a fost publicat Barometrul vieţii religioase din România, realizat de Secretariatul de Stat pentru Culte în colaborare cu Academia Română.
Este cea mai recentă privire de ansamblu, obiectivă, referitoare la cum arată în prezent viaţa religioasă în România.
Multe dintre întrebările formulate corespund celor din cercetarea...
Nicușor Dan anunță începerea procedurilor pentru modernizarea rețelei de termoficare cu ajutorul a 300 milioane de euro din fonduri europene
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță începerea de mâine, 19 ianuarie, a procedurilor pentru modernizarea rețelei de termoficare cu ajutorul a 300 milioane de euro din fonduri europene, la care se adaugă o alocare de 90 milioane de euro din bugetul Primăriei Municipiului București. Inițial, lucrările se vor concentra pe zonele cele mai afectate.
„Începem procedurile...
Ludovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, în legătură cu comunicarea dintre PNL şi USR PLUS, că „nu fac bine declaraţiile polemice”, iar coeziunea în comunicare este esenţială.
„Este un gentlemen’s agreement. E o chestiune care ţine de bun-simţ, de şapte ani de acasă, de nişte reguli fundamentale în comunicare. Coeziunea în comunicare e...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
