Nicolae Ciucă: Revenirea României în lumea liberă impune celebrarea Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, alături de partenerii euro-atlantici, nu după ceasul Moscovei

Preşedintele Senatului și liderul PNL Nicolae Ciucă a transmis miercuri, într-un mesaj de Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, că revenirea României în lumea liberă impune ca această zi să fie celebrată pe 8 mai, alături de partenerii occidentali, și nu pe 9 mai, așa cum procedează Rusia. “În sfera de influenţă sovietică, în care a fost şi ţara...

8 mai 2024Citeşte!

Cristian Grosu: Criza mascată – Politica pe persoană fizică. De la cazul Băsescu, la noul electorat

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu numai dimensiunea crizei din spatele spectacolului de ”stabilitate” al coabitării PSD-PNL. Ci e și un semnal de alarmă pentru aceste partide, că a apărut o nouă specie de alegător. Un astfel de talmeș-balmej politic – cu liste comune și candidați comuni – n-ar fi funcționat nici acum 25 de...

8 mai 2024Citeşte!

Klaus Iohannis i-a transmis lui Președintelui Biden că este deschis discuțiilor privind oferirea unui sistem Patriot Ucrainei, dar nu ca România să rămână fără apărare antiaeriană

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că este deschis discuțiilor ca România să ofere un sistem de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, după o întâlnire cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă, prilejuită de marcarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO. “Există evident nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană avansate în Ucraina. Este o...

8 mai 2024Citeşte!

Mircea Geoană, despre riscul escaladării conflictului în Orientul Mijlociu: ”Există un risc autentic. Riscul de război este real”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, marți seară, la Antena 3, că este îngrijorat de mixul de conflicte care există în prezent: războiul prelungit din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, Taiwan-China și războiul hibrid și al dezinformării dus de Rusia. Continuarea,...

24 aprilie 2024Citeşte!

Victor Negrescu își prezintă realizările și prioritățile viitoare în PE: Voi continua să lucrez cu profesionalism pentru ca România să fie puternică în UE

Aflat la final de mandat în Parlamentul European, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a transmis un mesaj de mulțumire și reflecție asupra realizărilor sale și a direcțiilor prioritare pentru viitorul României și al Europei. „În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru sprijinul oferit, pentru activitatea desfășurată în Parlamentul European. Sunt onorat că am...

24 aprilie 2024Citeşte!

Alexandru Grumaz: Coaliția tăcută!

de Alexandru Grumaz Un război în Orientul Mijlociu care ar putea crește prețul petrolului în condițiile în care Rusia nu mai este un furnizor pentru Europa este inacceptabil la Casa Albă mai ales acum în timpul campaniei electorale. O ”coaliție tăcută” a făcut posibil faptul ca Israelul să nu aibă victime în urma atacului iranian. Câteva pagube la un avion cargo C-130,...

23 aprilie 2024Citeşte!

Alina Inayeh: Propagandă şi circ

de Alina Inayeh Raportul de activitate a CSAT pe 2023, recent înaintat Parlamentului, confirmă ceea ce, de altfel, a devenit adevăr general acceptat: interferenţa Rusiei ȋn viaţa socială şi politică a României.  Devine astfel oficial faptul că “ȋn 2023 Rusia a continuat să submineze, prin dezinformare şi propagandă încrederea românilor în armată şi aliaţi, în...

23 aprilie 2024Citeşte!

Cătălin Predoiu: Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei întâlniri de lucru cu omologul de la Budapesta, Sandor Pinter. „După discuţiile de săptămâna trecută de la Sofia cu ministrul bulgar Stoyanov şi comisarul european Johansson, astăzi, la...

23 aprilie 2024Citeşte!

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri încheierea unui parteneriat între Hidroelectrica și compania emirateză Masdar în cadrul unei vizite de nivel înalt în Emiratele Arabe Unite, în contextul vizitei delegației române conduse de premierul Marcel Ciolacu în statul din Golf. Potrivit unei postări pe Facebook, cele două companii vor înființa „joint venture”...

23 aprilie 2024Citeşte!

Corina Crețu: PNRR este o șansă istorică pentru România. Toate proiectele trebuie implementate până în anul 2026

În cadrul Consiliului ECOFIN, miniștrii economiei și finanțelor din statele UE au ajuns la un acord cu privire la faptul că fondul de redresare post-pandemie, denumit și NextGenerationEU, nu va fi extins dincolo de anul 2026, a transmis eurodeputatul Corina Crețu. „Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în acel an, iar fondurile alocate să...

23 aprilie 2024Citeşte!

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe