5 noiembrie 2025, 19:19
Radu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
Barbu Mateescu: Viitorul lui Ponta depinde de funcția de prim-ministru, fără ea e inutil partidului
de Barbu Mateescu
Au fost cele mai spectaculoase alegeri, rezultatul nu a fost anticipat de niciun sondaj. Cum vă explicați, inclusiv prezența peste orice așteptări?
Cred că au fost alegerile cu finalul cel mai greu de anticipat. Nu era ușor de prevăzut cu două-trei sau chiar cinci zile înainte. Diferența dintre cei doi candidați era redusă și în scădere, dar din câte știu eu...
Mircea Geoană: Mihnea Motoc este un diplomat desăvârșit
Senatorul Mircea Geoană afirmă că ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc, care este propus pentru a prelua șefia Ministerului de Externe după demisia lui Teodor Meleșcanu, este un „diplomat desăvârșit”.
„Dânsul este un diplomat desăvârșit. Un profesionist impecabil. Am lucrat ani de zile cu domnia sa”, a declarat Geoană marți, la Parlament.
Întrebat...
Valentin Naumescu: Un partizan mediocru, care-şi obstrucţionează conaţionalii să voteze, nu poate face politica externă a ţării sale. Afară!
de Valentin Naumescu
Acum trebuie să plece. A avut o ultimă şansă, politică şi morală, să repare răul făcut intenţionat. Nu a folosit-o. A preferat să rămână partizanul mediocru pe care-l ştim dintotdeauna, obedient şi fără strălucirea intelectuală necesară unei asemenea poziţii, departe de anvergura colegilor săi din Europa, în speranţa că victoria şefului său de...
Radu Carp: De ce trebuie votat Klaus Iohannis
de Radu Carp
Aştept de 14 ani să scriu acest articol. Mai exact, din vara anului 2000. La câteva luni de la alegerile locale care au consemnat victoria candidatului Forumului Democrat al Germanilor din România, Klaus Iohannis, în calitate de primar al Sibiului, am trecut prin acest oraş, în drumul de întoarcere de la Mânăstirea Rohia la Bucureşti.
Prima oară investigasem oraşul Sibiu...
Remus Ştefureac: Un sac de box numit România
de Remus Ştefureac
De câteva zile asist consternat la un festival de atacuri la adresa bunului-simţ, al adevărului, al aritmeticii brute. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale par să fi luat minţile multor oameni educaţi, cultivaţi şi deloc lipsiţi de simţul ridicolului, dar care răspândesc cu fervoare teze absurde legate de clivajele şi diviziunile electorale ale...
Ion M. Ioniţă: Când o să ne explicaţi de ce, domnule Antonescu?
de Ion M. Ioniţă
Crin Antonescu refuză să se angajeze în campania electorală, deşi sprijinul său ar fi contat enorm în tentativa lui Klaus Iohannis de a recupera, în ultimele zile până la ora votului, diferenţa de zece procente care îl separă de Victor Ponta.
Comportamentul lui Crin Antonescu rămâne marele mister al lumii politice româneşti din ultimul an. Indiscutabil, el...
Ovidiu Nahoi: Nu Ponta a câştigat, Johannis a pierdut
de Ovidiu Nahoi
Până la urmă, singura noutate din dezbaterea de marţi seara a fost aceea că nu avem noutăţi de la Klaus Johannis. De la Victor Ponta erau puţine de aşteptat. Hipermediatizat în ultimii ani ( probabil, premierul din Uniunea Europeană cu cele mai dese apariţii televizate, lucru la fel de valabil şi în cazul preşedintelui Băsescu, de altfel) liderul PSD nu mai avea cu...
Barbu Mateescu: Alianțele sociale din primul tur
de Barbu Mateescu
Primul tur a reprezentat o confruntare între două alianțe și mai multe nișe. Există evident votanți care nu sunt incluși în profilele de mai jos (ex. pensionari care au votat Iohannis sau tineri care au votat Ponta), dar aceste imagini exprimă într-o mai mare măsură ce s-a întâmplat pe 2 noiembrie și în lunile anterioare decât alte narațiuni, cum ar fi cele...
Mirel Palada: Analiza ratingurilor dezbaterii
de Mirel Palada
Buuun. Să fim serioși. Să ne uităm la cifre.
Vă propun să analizăm performanța mediatică a dezbaterii de aseară, plecînd de la cifrele de audiență din SNMATV (Serviciul Național pentru Măsurarea Audiențelor TV).
Precizări inițiale
Analiza următoare este făcută pe singurul target care este semnificativ într-o asemenea situație: populația României cu vîrsta...
Barbu Mateescu: Turul unu – observații
de Barbu Mateescu
Calculele privind turul doi sunt foarte incitante dar și foarte complicate. Indiferent de alianțele sau înțelegerile oficiale transferul voturilor nu se face automat.
Există însă câteva aspecte importante legate de turul unu care trebuie menționate, chit că toată lumea privește deja spre 16 noiembrie. Dacă nu se face acum o astfel de analiză, probabil că nu se va...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
