Citesc un studiu @World Vision România și îmi dau seama că dezbaterile pe pandemie, pe adaptare la noua realitate, pe școala online și pe distanțare scapă din vedere o foarte mare parte din populația țării.Cum am putea vorbi de purtarea măștilor în comunități în care oamenii trebuie să aleagă între mască și pâine? Și aparent sunt mulți oameni din zonele rurale în această situație.Sau să vorbim de investiții mai avansate, în monetul în care:- peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemiei.- în jur de 40% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite pentru copii, produse de igienă, curățenie ori medicamente sau le-au asigurat parțial.- 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.- 9 din 10 şcoli nu au laptop/ PC/ tablete pentru educația digitală.Indiferent cum ne-am uita, social, instituțional sau economic, există multe comunități care, deși au fost deja în situații precare, au fost loviți mult mai mult de efectele pandemiei cum ne-am putea noi imagina vreodată.Nu cred că putem avea o societate stabilă și o revenire de orice fel, decât dacă reușim să găsim soluții care să înțeleagă și să includă toate segmentele societății noastre. Și acum avem blindspoturi mari de tot.Un motiv de optimism din studiu e că copiii din programul ”Vreau în clasa a nouă” au absolvit în proporție de 84, 4%, în timp ce media în rural a fost de 59%.Aceste date îmi spun că oricât de sumbre sunt aceste date, ele pot fi schimbare, e nevoie doar de o abordare care vine cu soluții constructive și generează culturi sănătoase. Evident, pentru asta e nevoie de lideri potriviți, dar pe care îi și avem, din câte se vede, doar nu în aparatul de stat.