Ieri am făcut primul meu antrenament post COVID în casă și mi-am dat seama că dispariția virusului nu înseamnă că reiei automat viața de dinainte.
Sigur, te liniștești că virusul înspăimântător nu mai e în organismul tău, însă deodată conștientizezi și faptul că al tău corp a dus o luptă cât se poate de reală, care lasă urme.
Probabil va dura ceva vreme până să revin fix unde eram înainte.
Și probabil așa va fi și cu noi, ca societate.
E fain să fim optimiști și să spunem că odată cu apariția vaccinului și reducerea sau dispariția virusului totul va reveni la normal, dar poate că abia atunci ne vom da seama cât de adânci sunt rănile lăsate de pandemie.
Așa cum nici indivizii nu se pregătesc să doboare recorduri sportive la câteva zile de după vindecare, așa nici economia nu va bubui din prima și nici organizațiile nu vor reveni instant la cifrele de dinainte.
Acum ne concentrăm la vindecare, cum e și normal, dar e bine să reglăm așteptările și speranțele noastre de până acum, că în 2020 nu prea se termină nimic și nu va veni un nou capitol în 2021. Sănătatea corpului meu va depinde de câtă grijă am avut de el în 2020, iar sănătatea organizației va depinde de cât de grijă am avut de cultura ei și de strategia pentru viitor.