In culturile din orientul indepartat exista o practica de leadership de a evita „pierderea obrazului”.
Adica chiar daca toata lumea stie ca esti necioplit, nepregatit, neperformant etc, iti pastrezi obrazul atata vreme cat nu ti se spune asta cu voce tare.
Cred ca exact acest fenomen il putem identifica si la „liderii” politici din Romania.
Ei nu au cum sa nu stie cat sunt de ridicoli cand incearca sa para competenti, cand zbiara de la pupitru de parca nu s-ar fi inventat microfoanele, cand impacheteaza furtul banilor in slogane populiste rasuflate sau cand incearca sa mimeze empatie.
Ei stiu cat sunt de grobieni. Doar ca evita orice forma de feedback orice contact cu altii, care nu sunt la fel de grobieni sau nu vor sa obtina ceva de la ei.
Dar mi se pare ca e din ce in ce mai greu sa iti pastrezi obrazul.
Ca nu mai poti posta pe retele, fara sa observi ca oamenii rad de tine sau te resping. Nu mai poti vorbi de la pupitru, ca oamenii mai si huiduie.
Si ce frumos ar fi sa le oferim zilnic feedback lor.
Nu cel cu ura, nu cu patima, ci unul realist. Care sa le arate dimensiunea lor adevarata, micimea lor si deconectarea lor de tot ce inseamna viata cetatii.
Pana cand „pierderea fetei” devine inevitabila fara schimbari.