Csibi Magor: Ne place să ne poziționăm prin antiteză
Să arătăm că alții nu sunt deștepți, toleranți, echilibrați etc și prin asta să dăm de înțeles că noi suntem.
De exemplu spunem că ura nu vinde, dar facem asta prin arătatul cu degetul, spre celălalt, ceilalți.
Și deseori uităm că în spatele urii este mai mereu frică. Frică la care nu suntem nici noi imuni. Care ne afectează chiar și judecata noastră. Și din care putem ieși doar prin a accepta și a asuma frica noastră, apoi prina înțelege și a accepta frica celorlalți.
Sigur, există oameni care speculează fricile noastre, ale tuturor și capitalizează pe ele. Dar dacă răspunsul nostru e prin etichetări, generalizări, nu ajungem departe.
Dacă vrem să schimbăm societatea, trebuie să începem prin a ne face propriul pat, cum ne-a sugerat asta Admiralul Mc Raven de la Navy Seals. Adică prin a ne înțelege propriile noastre gânduri și a ne alege reacțiile cele mai bune, care contribuie la crearea ideii că orcât de divizați părem a fi, tot o singură societate suntem. Iar faptul că avem păreri diferite nu ne sărăcește, ci ne poate întări.
Dacă avem capacitatea de a asculta. Și de a pune întrebări. Dacă avem curajul de a fi curioși, chiar dacă asta ne schimbă puțin și pe noi.
Pentru că avem o singură societate și chiar dacă pare că suntem pe baricade, trăim împreună, construim împreună și culegem împreună rezultatele, pe baza acțiunilor noastre proprii. Dacă mâine ne simțim mai apropiați sau și mai îndepărtați și de noi depinde, de racțiile, cuvintele și acțiunile noastre.
hashtag#evolutionjourney hashtag#cultura hashtag#comunitate
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


