Iar problema partidelor tradiționale este că lupta din interior este mai important decât orice proiect, plan sau luptă externă.
Odată ce ai simțit căldura fotoliului, odată ce ți-ai umflat ego-ul, odată ce ai simțit iluzia puterii îți este foarte greu să vezi mizele dincolo de propriile tale interese.
Poate că există bună credință. Poate că există oameni faini pe acolo.
Dar ce se vede din afară este că egoul primează. Că adevărul mic, al unuia sau a altuia, este mai importantă ca imaginea de ansamblu.
Niște oameni normali s-au trezit cu niște funcții. Și s-au crezut speciali, extraordinari chiar.
Nici măcar în asta nu sunt speciali. Se întâmplă în multe organizații.
Iar aici ar putea face cultura organizațională în care nu s-a investit niciodată, valorile comune, care n-au fost definite la modul real și leadership, dar nu de la lideri mesianici, ci de la acei mulți, normali care au ales să se implice.
Bunele intenții nu ajung. Sper ca povestea celor mulți, care au simțit să se implice nu se va termina aici.