Greu de înțeles ce se întâmplă în aceste zile în România.
Deși ministerul și vânătorii încearcă să arate spre ONG-uri ca să justifice situația actuală, uită să menționeze că există un plan de acțiune pe urs, aprobat în 2018, cu consultarea tuturor părților.
De ce din 2018 până azi ministerul nu a implementat absolut nimic din acest plan este greu de înțeles și la fel de greu de explicat. Probabil că nu ține doar de incompetență, ci deja și de rea intenție.
În continuare nu avem proceduri de intervenție, nu avem arme non-letale care să determine urșii să nu se mai întoarcă, nu avem echipe mixte de intervenție, nu avem prevenție, nu avem o protecție a habitatelor și nici despăgubiri rapide pentru păgubiți.
În schimb avem hrănire masivă în pădure, deși UE ne-a cerut expres să nu mai facem asta și ne plângem că avem prea mulți urși.
Și avem funcționari în poziții înalte la instituții de mediu care agită activ populația împotriva animalelor sălbatice.
Asta mi se pare deja aproape de ticăloșie.
Teoretic știm ce avem de făcut, dar alegem să nu facem nimic și să generăm tensiuni între oameni și animale sau oameni și oameni.