Când am ajuns în Korea colegii mei îmi spuneau robotul.
Aveam totul planificat. Când ajung și cât stau la birou, când și cât sport fac, la ce oră trebuie să fiu în pat, cât dorm, cât citesc tot.
Nu m-a pus deloc pe gânduri că într-o cultură a ordinii, organizării și unde se investește extraordinar de mult în cariere și muncă sunt prea organizat, prea rigid.
Nu e o surpriză că am ajuns așa.
Literatura de leadership este plin cu citate ca „good is the enemy of great” și plin de idei că trebuie să fii mereu în priză, mereu pregătit și mereu cu un pas în fața celorlalți și eu am luat de bune toate aceste concepte.
Abia acum înțeleg cât de incorecte sunt aceste concepte. Pentru că viața nu este despre competiție.
Nu vrei să ai cel mai bun părinte din lume, ci un părinte bun pentru tine. Nu vrei cel mai bun partener, ci unul potrivit pentru tine. Și nici cel mai bun manager, ci unul care scoate tot ce-i mai bun din tine.
Pentru că în momentul în care părintele, partenerul sau managerul vrea să fie cel mai bun, nu mai este atent la tine, la nevoile tale, ci se uită la cei din jur, cu care se compară.
Fii un om bun, nu cel mai bun.
Fii un lider bun, nu cel mai bun.
„The enemy of good enough is great”.