Matei Bogdan
Publicat în 9 martie 2022, 14:03 / 31 elite & idei

Csibi Magor: Webinar – Cum menținem echilibrul în vreme de conflict?

Csibi Magor: Webinar – Cum menținem echilibrul în vreme de conflict?

Viața merge înainte.
Au trecut deja aproape două săptămâni de când rușii au invadat Ucraina, de când vedem constant știri despre rachete, butoane nucleare, suferința oamenilor ca noi și despre posibile escaladări ai acestui conflict.
V-am întrebat cum vă simțiți și unde vă e focusul, iar peste 60% dintre cele peste 1000 de răspunsuri mi-au arătat că vă/ne este greu să ne concentrăm și gândurile noastre se întorc constant la război și la anxietățile noastre.
Viața nu se oprește însă.
Noi mergem la muncă, avem de gestionat emoții, oameni și organizații. Chiar dacă ne este frică, chiar dacă ne este greu să ne concentrăm.
Cum facem asta?
Împreună cu Petruş Stuparu ne-am gândit că ar fi fain să facem o discuție despre această temă. Și că să fie cât mai util și aplicabil, l-am rugat pe unul dintre cei mai fascinanți oameni cu care m-am întâlnit vreodată, adică pe Radu Predescu .
El știe multe despre business și muncă, fiind director executiv la Autonom Lease, dar la fel de multe și despre războaie.
Radu a luptat de 2 ori în Afganistan și odată în Irak în cariera lui militară de 15 ani.
El ne va putea spune cum îți păstrezi echilibrul când ești sub bombardament continuu, dar el ne poate explica și ce e de făcut la nivel organizațional, pentru că, surpriză, milităria nu este despre a executa ordini fără întrebări.
Miercuri eu și Petrus venim cu perspective de leadership și cultură organizațională, iar Radu ne va răspunde aplicat, despre cum să ne gestionăm emoțiile și organizațiile când percepem o amenințare majoră lângă noi.
Vi se pare utilă o astfel de discuție?

evolutionjourney #conflict #ukrainecrisis #echilibru

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe