de George Butunoiu

Ieri am fost la tribunal să depun o mărturie pentru un prieten care se judecă cu niște hoți. Procesul durează deja de zece ani. Un judecător, un om de la procuratură, trei avocați și alți câțiva oameni în sală. Eu ziceam ce știam despre cele petrecute atunci, unul dintre judecători sintetiza și îi dicta grefierei ce să scrie, la calculator.

Grefieră era o domnișoară mărunțică, tânără. Când m-am uitat mai atent, domnișoara scria la calculator cu un deget, iar din când în când cu două, dar niciodată cu mai multe. Și la fiecare trei, patru litere, deci nu la fiecare cuvânt, se oprea și se uita pe ecran să vadă ce a scris. Și fiindcă scria atât de încet, judecătorul îi dicta nu mai mult de patru, cinci cuvinte odată, ca să fie sigur că nu uită până ce le termină ea de scris, dacă sunt mai multe.

Toată declarația a durat trei ore. Punerea ei pe hârtie, mai precis spus, pentru că ce le-am spus eu și ce m-au mai întrebat judecătorii și avocații nu a durat mai mult de 20 de minute. Restul, până la trei ore, au fost dictarea judecătorului și scrisul domnișoarei grefieră. Ceea ce s-ar fi terminat, cu siguranță, în cel mult 40-50 de minute cu o dactilografă bună, sau într-o oră și jumătate, cel mult, de către cineva care scrie normal la calculator, la munca zilnică de la birou, ca mine și ca tine.

Continuarea, aici.