George Butunoiu: Povestea unei bone fără experiență
de George Butunoiu
Ne-a venit și nouă rândul să căutăm o bonă. Cu primul copil s-a descurcat femeia mea singură foarte bine, nu a avut deloc nevoie de încă cineva alături. Dar la al doilea știam că nu se mai poate așa. Mai ales când primul are doi ani și ceva, exact vârsta la care sparge și răstoarnă cele mai multe lucruri pe unitatea de timp, se știe, și când dorința de a băga degetele în priză e cea mai arzătoare.
Am decis să luăm una internă, care să locuiască la noi (un mic apartament cu un etaj mai jos, mai precis spus). Fiindcă, și din spusele altora, dar și din propria experiență, știm că cei mici dorm cât stă bona cu program fix prin casă, și se trezesc la exact cinci minute după ce pleacă, fiindcă i s-a terminat programul.
Am pus și pe Facebook un mic anunț, am vorbit și cu niște agenții care asta recrutează. Cu greu m-am înțeles cu cei de la agenție, fiindcă am insistat că prefer o bonă fără experiență. Când s-au convins că nu glumesc, mi-au zis că sunt singurul client care le-a cerut vreodată așa ceva, că nu au mai auzit despre un astfel de caz. Le-am asigurat că ne descurcăm singuri cu evaluarea candidatelor, că ne dăm repede seama ce fel de oameni sunt. Mai ales că femeia mea e psiholog, și eu tot undeva pe aproape, de când cu meseria asta a mea.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


