de George Butunoiu

Seniorul are 66 de ani acum. A fost mare la viața lui. Automatist, apoi IT-ist de elită la ITC, în echipele restrânse care au construit primele calculatoare în România, și cei care, apoi, au pus pe picioare această industrie la noi după revoluție, așa cum o știm acum. Chiar în 90 a plecat din Patrie și a fost angajat imediat la Microsoft în America, apoi la câteva dintre cele mai faimoase corporații globale din IT. La un moment dat și-a dat seama că nu mai poate ține pasul. Peste vreo doi ani și-a dat seama și angajatorul. Așa că i-a dat niște bani (mulți), i-au strâns mâna și i-a mulțumit pentru tot ce a făcut pentru ei. Era chiar în anul în care împlinea 50. Vreo câțiva ani a căutat să se angajeze, dar nu a mai reușit să găsească ceva asemănător cu ce avusese. Nici măcar pe aproape. Atunci i-a venit ideea să se facă consultant flotant, pe proiecte. I-a fost foarte ușor, cu experiența sa, care-i impresiona întotdeauna pe cei care-i citeau CV-ul. A luat numai proiecte mari și foarte mari, cu perioade lungi de analiză. Știa el de ce. Primea cam 15-20,000€ pe lună, în medie. Prima lună îi lua întotdeauna, fiindcă era perioada de analiză. De cele mai multe ori i-a luat și în a doua lună, ba de câteva ori chiar și în a treia. Când se prindea clientul și îi cerea să plece, avea deja doi sau trei alții care-l așteptau să înceapă. Nu i-a cerut nimeni, niciodată, să dea banii înapoi. Multinaționalele nu fac așa ceva, desigur. De când cu pandemia, are mai multe cereri ca oricând, și pe sume încă și mai mari. Mai ales că interviurile video, de la distanță, îl avantajează. Foarte, foarte tare îl avantajează. Dar acum nu mai acceptă atât de multe contracte ca înainte. Face unul pe câte o lună, uneori două, apoi trei, patru luni pauză, iarăși un contract, iară o pauză mai lungă. La 70 și-a propus să se oprească.